Universitatea Carol Davila a finalizat achiziția clădirii boutique Quest, localizată în zona de centru-est a capitalei. Tranzacția a fost intermediată de compania de consultanță imobiliară Crosspoint Real Estate, asociat Savills în România.

 

Achiziția acestei clădiri moderne, construită anul trecut, reprezintă un pas semnificativ în realizarea obiectivelor pe termen lung ale Institutului de Cercetare-Dezvoltare în Genomică (ICDG). Aceasta va permite dezvoltarea laboratoarelor necesare pentru realizarea și valorificarea activităților de cercetare fundamentală și aplicativă în domeniul științelor omice. Clădirea, cu o suprafață de 4.500 de metri pătrați, dispune de spații de ultimă generație și va fi amenajată pentru a găzdui infrastructura națională de genomică, consolidând astfel poziția Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București în domeniul cercetării medicale din România.

 

Clădirea are 8 etaje și două niveluri subterane ce oferă 38 de locuri de parcare. Aceasta a fost aleasă în urma unei evaluări riguroase, care a implicat cerințe stricte pentru designul arhitectural și pentru dotările tehnice de ultimă generație, necesare pentru activitatea de cercetare în domeniul genomicii.

“Această tranzacție reprezintă un pas important pentru progresul medicinei și cercetării medicale în România și suntem mândri că facem parte din acest proiect, Dezvoltarea Institutului de Cercetare-Dezvoltare în Genomică”, precizează Simona Urse, Associate Director, Office Agency, în cadrul Crosspoint Real Estate.
“Suntem onorați de colaborarea cu Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” și ne bucură faptul că am putut participa la dezvoltarea unui nou centru de cercetare de asemenea amploare în București, fiind conștienți de impactul pozitiv pe care acesta îl va avea atât asupra progresului științific cât și asupra comunității”, a spus Oana Popescu, Head of Residential în cadrul Crosspoint Real Estate.

 

„Este cu o imensă satisfacție și mândrie că anunțăm finalizarea achiziției imobilului, un pas important în dezvoltarea Institutului de Cercetare-Dezvoltare în Genomică. Această achiziție reprezintă nu doar o extindere fizică a campusului nostru, ci și o extindere a orizonturilor științifice și medicale ale României. Clădirea va găzdui laboratoare și spații de cercetare de ultimă generație, contribuind astfel la avansarea cercetării în genomică, bioinformatică și alte științe omice. Aceasta va permite, de asemenea, comunității academice să participe la proiecte de cercetare de înalt nivel, folosind o infrastructură bine echipată.

În contextul global în care ne aflăm, în care cercetarea medicală și științifică sunt mai importante ca oricând, această investiție subliniază angajamentul continuu al Universității “Carol Davila de a fi la frontiera cunoașterii și inovației. Suntem încrezători că această nouă achiziție va avea un impact pozitiv semnificativ asupra calității cercetării și asistenței medicale în România și dincolo de granițele ei.

În încheiere, doresc să mulțumesc tuturor celor implicați în acest proiect ambițios, inclusiv echipei noastre administrative și, desigur, comunității academice pentru sprijinul continuu. Împreună, construim un viitor mai bun și mai sănătos pentru toți.” a declarat Rectorul Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila”, domnul Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga.

 

“Această clădire reprezintă rezultatul unor ani de muncă și dedicare pentru a crea un spațiu modern și inovator pentru ocupanții ei. Suntem încrezători că Institutul de Cercetare-Dezvoltare în Genomică va prospera în această clădire”, a afirmat reprezentantul Consola Grup Construct

 

Despre Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila”

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București este una dintre cele mai prestigioase instituții academice din România și un centru de excelență în domeniul medical. Fondată în anul 1857 și numită în onoarea medicului român de origine franceză Carol Davila, pionier al medicinei moderne în România, Universitatea a devenit un reper în cercetarea și educația medicală, atât la nivel național, cât și internațional. Cu un corp profesoral de înaltă calificare și facilități de cercetare avansate, UMF „Carol Davila” își propune să formeze specialiști competenți și să contribuie la avansarea cunoașterii în domeniile medicinei, farmaciei și științelor conexe. În 2011, universitatea a fost clasificată în prima categorie academică din România, cea a universităților de cercetare avansată și educație, consolidând astfel reputația sa ca lider în domeniul medical.

 

Despre Consola Grup Construct

Înființată în anul 1992, Consola Grup este o companie de construcții cu capital privat, având ca activitate principală lucrări de construcții civile, industriale și lucrări de geniu.

Profesionalismul, experiența și exigențele fondatorului, au facut posibilă formarea unei echipe de specialiști din domeniul construcțiilor, asigurând o evoluție constantă și sigură a companiei atât în țară, cât și în străinătate, prin sucursala din Germania.

 

Despre Crosspoint Real Estate

Fondată în 2005, Crosspoint Real Estate oferă atât servicii de tranzacționare și consultanță pentru domeniul imobiliar, cât și soluții financiare necesare marilor investitori, pentru toate tipurile de proprietăți: birouri, retail, industrial, terenuri, hoteluri și rezidențial. Crosspoint Real Estate este asociatul internațional Savills în România, una dintre cele mai mari companii de real estate la nivel mondial, fondată în 1855 – cu venituri de peste 2,15 mld GBP generate în 2021.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here