• În Stare să Ajut este un apel suplimentar al programului În Stare de Bine, cu un buget total de peste 1.000.000 lei
  • Tematica abordată de acest apel se referă prevenirea consumului de droguri în rândul tinerilor între 12 – 18 ani din România
  • Proiecte cu o durată maximă de 5 luni și un buget maxim de 175.000 lei
  • Propunerile de proiect pot fi transmise în perioada 1 – 3 noiembrie 2023

 

 

București, 9 octombrie 2023. Kaufland România și Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC) lansează luni, 9 octombrie, al treilea Apel de proiecte pentru ONG-uri, În Stare să Ajut, pentru care alocă un total de peste 1.000.000 lei în finanțări nerambursabile. Organizațiile neguvernamentale pot solicita pentru un proiect un sprijin financiar între 30.000 lei și  175.000 lei, pentru proiecte între 3 – 5 luni.

 

Bugetul alocat anul acesta celor 19 proiecte câștigătoare în urma celor două apeluri din programul În Stare de Bine a fost de aproximativ 5.000.000 lei. ONG-urile au dezvoltat și implementat proiecte în domeniile cultură, sport și viață sănătoasă menite să contribuie la reducerea inegalităților sociale prin sprijinirea beneficiarilor vulnerabili și a comunităților din care aceștia fac parte.

 

Lansarea de astăzi a grantului suplimentar de peste 1.000.000 lei În Stare să Ajut 2023 vine în contextul problemei de sănătate publică pe care o ridică consumul de droguri în rândul adolescenților. Astfel, la nivel european, Observatorul European al Drogurilor și Toxicomaniei (OEDT) arată că 17,7% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 15 și 34 de ani au raportat consumul în ultimul an în Uniunea Europeană. Canabisul rămâne unul dintre cele mai utilizate substante, urmat de „drogurile de sinteză”.

 

În România, conform Raportului Național privind situația drogurilor la nivelul anului 2022, cele mai mari rate de consum se observă în rândul populaţiei tinere (15-34 ani), cea mai mică vârstă de debut fiind declarată pentru consumul de noi substanțe psihoactive (13 ani). La nivel regional, indiferent de tipul drogului consumat, cele mai mari prevalenţe ale consumului de droguri se înregistrează în regiunea Bucureşti/ Ilfov.

Apelul În Stare să Ajut a fost propus cu scopul de a aborda priorități sociale la nivel național sau regional de actualitate. Pentru anul 2023, tematica specifică a apelului se concentrează asupra dezvoltării și implementării de inițiative de prevenire a consumului de substanțe în rândul adolescenților din România, prin oferirea accesului acestora la informații, servicii și resurse specializate pentru a reduce riscurile asociate consumului de droguri în această grupă de vârstă și pentru a promova un stil de viață sănătos.

 

În urma ultimelor evenimente din acest an și a amplorii pe care a luat-o consumul de substanțe psihoactive în rândul adolescenților, programul În Stare de Bine vine în întâmpinarea acestei probleme de sănătate publică prin lansarea Apelul 3, care presupune prioritizarea activităților de prevenire și reducere a consumului de narcotice pentru categoria de vârstă 12 – 18 ani. Încurajăm organizațiile non-guvernamentale care au expertiză în acest domeniu să  depună propuneri de proiecte pentru a putea oferi informații și activități adaptate acestei categorii de vârstă. Sprijinim ONG-urile care pot să dezvolte programe de prevenție funcționale, prin care adulții specializați să le vorbească tinerilor cât mai aproape de limbajul lor, iar intervențiile propuse să fie în măsură să răspundă cât mai complex nevoilor reale ale beneficiarilor, spune Ionuț Sibian, Director Executiv FDSC.

 

Apelul În Stare să Ajut a apărut ca răspuns rapid pentru situațiile neprevăzute din societatea românească, cum au fost pandemia de coronavirus și criza refugiaților ucraineni. În urma rezultatelor obținute, am decis suplimentarea bugetului total și consolidarea acestui apel pentru a adresa și alte nevoi existente. Astfel, ne propunem să extindem impactul programului În Stare de Bine și încurajăm ONG-urile din România să dezvolte proiecte ce urmăresc creșterea calității vieții în comunități, completează Katharina Scheidereiter, Manager CSR pentru Kaufland România și Moldova.

 

Calendar Apel 3 În Stare să Ajut 2023

9 octombrie 2023 – Apel 3 – În stare să ajut Publicare Ghid și documente Apel

18 octombrie 2023 – Sesiune publică de informare cu detalii despre Apel

1 noiembrie 2023 (ora 09:00) – 3 noiembrie 2023 (ora 16:00) Perioadă de înscriere a prolunerilor de proiecte (aplicare online exclusiv prin platforma www.instaredebine.ro)

6 – 27 noiembrie 2023 – Proces evaluare

Finalul lunii noiembrie 2023- Anunțarea proiectelor câștigătoare

Proiectele se vor implementa în peripoada 15 ianuarie 2024 – 15 iunie 2024

Mai multe detalii cu privire la aplicarea online sunt prezentate în Ghidul Solicitantului https://tinyurl.com/Ghid-Solicitant-Apel-3

 

Pentru mai multe detalii legate de acest apel, persoana de contact este Laura Cireașă care poate fi contactată pe emailul [email protected] sau telefonic la numărul 0742.200.894.

 

 

Despre programul În Stare de Bine

În Stare de Bine este un program anual de finanțare ce oferă granturi nerambursabile în valoare totală de 1 milion de euro pe an organizațiilor neguvernamentale din România. Programul este implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, cu susținerea financiară a Kaufland România.

Obiectivul programului este creșterea calității vieții locuitorilor din comunitățile rurale și urbane prin sprijinirea inițiativelor care au un impact pozitiv în trei domenii esențiale – cultura, sportul și viața sănătoasă – și care se adresează grupurilor vulnerabile și comunităților din care acestea fac parte.

 

***

Despre Kaufland România

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.200 de magazine în 7 țări. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative a Kaufland. Cea mai mare parte a proiectelor de responsabilitate socială corporativă ale Kaufland sunt desfășurate în parteneriat cu organizații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. Pentru mai multe informații, vizitați www.kaufland.ro.

 

Despre Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile

Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC) este o organizație neguvernamentală, independentă, înființată în anul 1994, care promovează o societate civilă puternică și sustenabilă, ce contribuie la apărarea valorilor democratice prin sprijinirea actorilor societății civile, mobilizarea de resurse, încurajarea unui mediu favorabil și întărirea cooperării cu celelalte sectoare. Mai multe detalii sunt disponibile la www.fdsc.ro.

Urmărește-ne și pe conturile noastre de Social Media:

Facebook | Instagram

 

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here