București, 3 iunie 2020 – foodpanda, cea mai mare platformă de food ordering din România, a reacționat rapid noului context în care, începând de astăzi, platforma Uber Eats și-a încetat operațiunile pe piața locală. Compania anunță că peste 90% dintre restaurantele care se regăseau în oferta Uber Eats din București, Timișoara și Iași se află în prezent în portofoliul foodpanda.

Astfel, echipa foodpanda a venit în sprijinul restaurantelor partenere Uber Eats și a accelerat procesul de înrolare al acestora în cadrul platformei, pentru ca operațiunile majorității restaurantelor să continue fără întreruperi și după data de 3 iunie. De asemenea, reprezentanții foodpanda anunță că în ultimele trei luni au listat în total peste 1000 de restaurante noi partenere la nivel național, număr care le include și pe cele din portofoliul Uber Eats.

Pentru a veni în sprijinul clienților care apreciau ofertele de tip “1+1 gratis” ale restaurantelor partenere Uber Eats, începând de astăzi foodpanda desfășoară o campanie similară la care vor participa peste 100 dintre aceste restaurante. Compania anunță că durata campaniei va fi una extinsă, fiind activă până pe data de 3 iulie, iar utilizatorii vor avea astfel mai mult timp la dispoziție pentru a beneficia de ofertele consacrate „1+1 gratis” la produsele selectate din meniurile restaurantelor participante.

Totodată, foodpanda a recrutat poziții importante din cadrul echipei operaționale Uber Eats, platforma fiind în discuții în prezent și cu alți angajați cu un potențial mare de alăturare în perioada următoare. Printre persoanele care s-au alăturat echipei foodpanda se numără: Andreea Arișanu, Head of Account Management Uber Eats și Robert Anghel, Sales Representative de top în cadrul Uber Eats.

„În ultimii ani, mi-am desfășurat activitatea într-un mediu foarte dinamic, lucrând în industria ospitalității și food delivery. Sunt foarte încântată să mă alătur acum companiei foodpanda, cel mai mare jucător de comenzi online de mâncare din România. În continuare, obiectivul meu principal este să contribui la dezvoltarea restaurantelor din țară, mai ales în această perioadă plină de provocări”, declară Andreea Arișanu, Project Manager foodpanda România.

„Odată cu retragerea de pe piața din România a Uber Eats, restaurantele au nevoie să-și continue activitatea în zona de delivery, iar clienții care apreciau restaurantele din oferta Uber Eats să-și poată comanda în continuare preparatele preferate. În prezent, peste 90% dintre restaurantele listate pe Uber Eats în București, Timișoara și Iași se află în oferta foodpanda, iar echipa noastră lucrează la înrolarea tuturor restaurantelor care nu se află deja pe platforma noastră. De asemenea, am apreciat talentul echipei Uber Eats, un motiv în plus să îi dorim în echipa foodpanda. Începând cu luna aceasta, ni se vor alătura doi profesioniști valoroși în industrie, a căror experiență sunt convinsă că ne va ajuta să ne consolidăm poziția de top și să adăugăm plus valoare serviciilor noastre”, a declarat Andreea Petrișor, Managing Director foodpanda România. 

 

Despre foodpanda

 

foodpanda.ro, parte a grupului Delivery Hero, este cea mai mare platformă online de comenzi de mâncare din România, colaborând, în prezent, cu peste 3000 de restaurante din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Brașov, Constanța, Arad, Ploiești, Oradea, Galați, Craiova, Sibiu, Pitești, Târgu Mureș, Baia Mare, Bacău, Buzău, Brăila, Satu Mare, Piatra Neamț, Râmnicu Vâlcea, Focșani, Târgoviște și Alba Iulia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here