Evenimentul a marcat aniversarea a cinci ani de prezență în România

a programului european FOOD (Fighting Obesity through Offer and Demand)

 

  • Edenred și HORA își unesc eforturile în Programul European FOOD pentru a crește disponibilitatea de mese echilibrate nutrițional în restaurante și cantine, dar și pentru a face mai accesibile angajaților locurile de proximitate pentru un prânz sănătos în timpul programului de lucru.
  • 97% dintre angajații români, utilizatori de carduri de masă, consideră că alimentația sănătoasă este un factor decisiv pentru productivitatea și starea generală de bine.

 

București, 12 martie 2023 – Edenred, liderul pietei de beneficii extrasalariale în România, în parteneriat cu HORA, organizație reprezentativă a industriei ospitalității românești, a organizat astăzi la Palatul Parlamentului primul eveniment al anului care pune accent pe importanța obiceiurilor alimentare sănătoase și pe impactul pe care acestea le au pentru performanța și bunăstarea angajaților. În plus, în cadrul evenimentului s-a discutat despre eforturile, la care contribuie și Edenred prin programul FOOD, de a îmbunătăți capacitatea managerială a directorilor de școli de a atrage finanțări pentru a-și dezvolta infrastructura pentru masa caldă a elevilor sau pentru a contribui la alte valențe legate de alimentația sănătoasă a copiilor – în principal creșterea echilibrului nutrițional al meselor și nevoia unor repere de meniuri create de profesioniști.

 

Evenimentul a marcat, totodată, aniversarea a cinci ani de când FOOD, cel mai mare program european de educație alimentară, este prezent și în România. Alături de cele mai importante voci ale autorităților publice (Cancelaria Primului-Ministru, Ministerul Educației, Institutul Național de Sănătate Publică, membri ai celor două camere ale Parlamentului României, Ambasada Franței în România) și de business, conferința FOOD a creat o platformă de dezbatere și de conștientizare privind impactul pozitiv pe care îl are parteneriatul colaborativ între mediul public și cel privat în obiceiurile alimentare ale românilor și în consolidarea unei culturi naționale puternice de prevenție.

 

„Alimentatia sănătoasă nu este doar un subiect la modă. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, angajații care au obiceiuri nutriționale echilibrate pot fi chiar și cu 20% mai productivi. De altfel, această convingere se reflectă și în percepția angajaților români, aproape 100% dintre cei care au răspuns sondajului Barometrului FOOD 2023 declarând că alimentația sănătoasă este un factor decisiv pentru starea lor generală de bine. Ultima perioadă a venit cu provocări noi pentru stilul nostru de viață. De aceea, ne-am propus să continuăm misiunea FOOD de a conecta toți partenerii relevanți – factori guvernamentali și de business, restaurante sau cantine, dar și mici producători locali – și împreună cu HORA să dezvoltăm un ecosistem funcțional care să faciliteze unui număr cât mai mare de angajați posibilitatea de a accesa cu ușurință un prânz sănătos, în timpul programului de lucru și cât mai aproape de birou”, a declarat Ana Busuioc, Legal & Corporate Affairs Director, Edenred.

 

 

 

„Mâncatul conștient este poate cel mai mare lux al timpurilor noastre, din păcate. În vria în care trăim, uităm de multe ori să ne acordăm timp pentru a ne bucura cu adevărat de masă. Pentru echilibrul nostru și pentru sănătate. Tot din grabă, de cele mai multe ori, facem alegeri nepotrivite și nu dintre cele mai sănătoase pentru organism. Salut inițiativa Edenred de a promova un stil de viață sănătos și mă bucur că noi, prin organizația HORA, putem contribui la educarea și însușirea unui comportament echilibrat în relația cu mâncatul. Așadar, încurajez pe toată lumea să se bucure zilnic de pauza de prânz așa cum se cuvine, și vă așteptăm la restaurante, pentru un plus de bună dispoziție”, a declarat Radu Savopol, președinte HORA și co-fondator 5 to go.

Conferința a adus, în premieră, în dezbaterea publică și rezultatele Barometru FOOD 2023, un amplu sondaj anual Edenred al tendințelor alimentare (ale angajaților și ale restaurantelor), realizat în 19 țări, inclusiv România. Studiul relevă o nouă tendință globală: în vremuri de inflație, angajații, mai mult ca niciodată, acordă o atenție deosebită alimentației sănătoase și doresc să mănânce mai bine, chiar dacă acest fapt devine împovărător pentru bugetul lor. Astfel, aproape jumătate din angajații români au declarat că utilizează 40% din venitul lunar pe alimente. În acest context, cardul de masă este perceput ca un instrument puternic de securizare a bugetului pentru alimente, 8 din 10 angajați români afirmând că tichetele de masă le cresc puterea de cumpărare, iar 7 din 10 respondenți menționând că acestea au, în această situație economică, și un impact semnificativ în diminuarea stresului.

Barometrul FOOD scoate la suprafață preferința tot mai mare a angajaților români pentru „farfuria verde sănătoasă” de mâncare, adică una în care predomină produsele proaspete (95%) și legumele (87%). Se remarcă o nevoie a angajaților în creștere pentru preparatele echilibrate și sănătoase (57%), care se reflectă în principal printr-o cerere mai mare pentru produse locale (53%) sau vegane (40%).

 

Restaurantele din România fac eforturi să vină în întâmpinarea acestei tendințe la nivel de consumator, în ciuda barierelor pe care le întâmpină în încercarea de a-și îmbunătăți oferta și de a oferi produse mai sănătoase. 6 din 10 reprezentanți de restaurante chestionați în studiu au declarat că pregătirea unor preparate și retete sănătoase este mai costisitoare, deși 5 din 10 au considerat că această schimbare generează surse de venit durabile. Principalele măsuri luate de către restaurante sunt cele legate de schimbarea furnizorilor cu cei care oferă produse mai sănătoase și de origine locală (74%) și orientarea către produse organice (63%).

Evenimentul de la Palatul Parlamentului s-a încheiat cu Cea mai Mare Pauză de Prânz. Edenred a invitat peste 55.000 de parteneri să-și scoată astăzi echipele la prânz pentru a genera împreună – prin puterea exemplului personal (Lead by example) – cea mai amplă mișcare a mediului de business în susținerea importanței pauzei de prânz și a meselor sănătoase.

FOOD (Fighting Obesity through Offer and Demand) este un model de parteneriat public-privat și cel mai amplu program european în promovarea obiceiurilor alimentare sănătoase în rândul angajaților și a combaterii risipei alimentare. Coordonat de Edenred în 11 țări, FOOD mobilizează în acest demers 31 de parteneri publici și privați prestigioși, precum Institutul Național de Sănătate Publică și Asociația Medicilor de Familie București-Ilfov în plan național.

 

 

 

***

 

Despre Edenred

Edenred este lider de piață ca platformă digitală pentru servicii și plăți și este partenerul de zi cu zi la locul de muncă, conectând 52 de milioane de utilizatori și 2 milioane de comercianți parteneri prin intermediul a 950.000 de clienți corporativi în 45 de țări.

Edenred oferă soluţii de plată cu destinaţii specifice pentru alimentaţie (cardurile de masă), stimulente (carduri cadou, platforme dedicate angajaților), mobilitate (soluții multy-energy, mentenanță, taxe de drum, parcări și vouchere de transport) și plăți corporative (carduri de plată virtuale).

În concordanţă cu misiunea grupului, „Enrich connections. For good.”, aceste soluții sporesc bunăstarea și puterea de cumpărare a utilizatorilor. Îmbunătățesc atractivitatea și eficiența companiilor și animă piața muncii și economia locală. De asemenea, favorizează accesul la o alimentație mai sănătoasă, produse mai sustenabile și soluții de soft mobility.

Cei 10.000 de angajați ai Edenred se angajează să facă din lumea muncii un ecosistem conectat, mai sigur, mai eficient și mai responsabil în fiecare zi.

În 2022, datorită activelor sale tehnologice globale, Grupul a gestionat un volum de afaceri de aproximativ 38 de miliarde de euro, efectuat, în principal, prin aplicații mobile, platforme online și carduri.

Edenred este cotată la bursa de valori Euronext Paris și inclusă în următorii indicatori: CAC 40 ESG, CAC Next 20, CAC Large 60, Euronext 100, FTSE4Good și MSCI Europe.

Logo-urile şi alte denumiri comerciale menționate şi prezentate în acest comunicat de presă sunt mărci înregistrate ale Edenred SE, ale subsidiarelor sale sau ale unor terțe părți. Acestea nu pot fi utilizate în scopuri comerciale fără acordul prealabil scris al proprietarilor lor.

 

Despre HORA

HORA, Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România, este autoritatea reprezentativă a industriei ospitalităţii româneşti, având misiunea de a susţine şi de a promova interesele şi valorile comune ale membrilor săi pe plan naţional şi internaţional. Organizaţia numără peste 100 de membri şi îşi propune să redefinească industria ospitalităţii româneşti pe coordonatele etice, economice şi culturale pe care le merită.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here