Vernisaj. 17 septembrie, la Galeria Sector 1

cine ne apără de alunecarea melcului / ce trece peste lama cuțitului / fără să-i pese: 17 artiști internaționali ale căror lucrări fac parte din colecția de artă Pomeranz din Viena

 

Galeria Sector 1 prezintă expoziția de grup cine ne apără de alunecarea melcului / ce trece peste lama cuțitului / fără să-i pese, care va putea fi vizitată în perioada 17 septembrie – 29 octombrie 2021, la Galeria Sector 1 din București. Curatoriată de Ami Barak, curator independent și critic de artă care trăiește la Paris, fost președinte al Asociației internaționale a curatorilor de artă contemporană, expoziția aduce laolaltă 17 artiști internaționali care lucrează într-o varietate de medii și care au abordări artistice diferite, ale căror lucrări fac parte din colecția de artă Pomeranz din Viena, Austria. Printre artiștii selectați se numără artiștii români Mircea Cantor, Victor Man, Alin Bozbiciu și Ion Grigorescu, alături de Darja Bajagic, Eliza Douglas, Tatjana Danneberg, Simon Fujiwara, Július Koller, Tarik Kiswanson, Leigh Ledare, Adrian Paci, Laure Prouvost, Markus Schinwald, Slaven Tolj, ULAY și Zhao Zhao.

 

Expoziția va avea vernisajul vineri, 17 septembrie 2021, la ora 18:00, în prezența curatorului Ami Barak și va avea loc la Galeria Sector 1, în cadrul Combinatului Fondului Plastic, Strada Băiculești nr. 29 și va putea fi vizitată de marți până sâmbătă, între orele 14:00 – 19:00, iar duminica și lunea, cu programare telefonică.

 

 

Despre „capriciile întâlnirilor artistice cu diversele îndrăgostiri”

„Atunci când te întrebi care sunt resorturile unei colecții private de artă contemporană, te pierzi adesea în meandrele unei istorii personale ale cărei prejudecăți sunt adesea tentații legate de capriciile întâlnirilor artistice cu diversele îndrăgostiri care au ghidat impulsul de cumpărare. Titlul, împrumutat dintr-un poem al Norei Iuga[1], ne amintește metaforic că arta este în primul rând o referință la alteritate, la o imagine a celuilalt în sensul deschiderii către lume și în primul rând o asumare a riscurilor. Expoziția oferă o perspectivă asupra lumii și răspunde nevoii de a înțelege mai bine starea artei. Referințele istorice sunt înțelese ca entități care implică, în consecință, existența unui punct de vedere alternativ. Astfel, se dovedește că alegerile predominante sunt bogate în informații despre istorii, despre interese personale. În acest sens, în spațiul expozițional, dorim să punem în valoare o istorie care ne vorbește despre Est și Vest, despre răsturnările lor istorice, despre memoria personală și cea colectivă, despre contemporaneitate, înțeleasă ca o adaptare la prezent. Toate acestea formează un ansamblu care va părea din cale-afară de surprinzător, deoarece a fost alcătuit într-un mod eterogen și îl prezentăm ca un tot unitar, cu lucrări de calitate și atitudini luminate.”

Text de Ami Barak, curatorul expoziției

Ami Barak este un curator independent și critic de artă care trăiește la Paris, fost președinte al Asociației internaționale a curatorilor de artă contemporană (IKT). A inițiat numeroase proiecte și expoziții în Franța, România și în întreaga lume, printre care: Invenția eului, Galeria Sector 1, 2020-2021, Life vest under your seat – Ana Adam, MNAC, 2020, Pusha Petrov, Unspoken and other images, Jecza Gallery, Timișoara, 2020; Pusha Petrov, Descoase – (Un)stitch, Borderline Art Space, Iași, 2020; Ana Adam, Drawing is a witchcraft or the other way round – Jecza Gallery Timișoara, 2020; Quo vadis homini, Festival Danube Dialogue, Novi Sad, Serbia, 2020; Ana Adam, Peste Fire – Hangs by a thread, Borderline Art Space, Iași, 2019; Causal Loop, Curated_by Charim Gallery Vienna, Austria, 2019; subREAL, a premonitory vision of glocal, Prismes Paris Photo, 2019; subREAL, Serving Art Again, Jecza Gallery, Timișoara, 2019; Dominique Blain, Displacements, Canadian Cultural Center Paris, și CCC-OD Tours 2020, 2019; Ex-East, past and recent stories of the Romanian avant-gardes, Espace Niemeyer, Paris, 2019; La Brique, the Brick, Cărămida, Kunsthalle Mulhouse, 2019; Role-playing – Rewriting Mythologies, Daegu Photo Biennale, Coreea de Sud, 2018; Life – A User’s manual, Art Encounters Biennale of Contemporary Art, Timișoara, 2017; What does the image stand for? – Momenta Biennale of Contemporary Image, Montréal, 2017; Julião Sarmento, The Real Thing – Fondation Gulbenkian, Paris, 2016 – 2017; Peter Kogler, Next ING, Art Center Brussels, 2016 – 2017; Le Salon de Montrouge 61st, 62nd 63rd & 64th editions – Montrouge, 2016 – 2020; Taryn Simon, Rear views, star forming nebula and foreign propaganda bureau – Jeu de Paume, Paris, 2015; Stuttering – Melik Ohanian, Crac, Sète, 2014; Off to a flying start – Nuit Blanche, Toronto, 2013; Performing History, Pavilionul României la Bienala de la Veneția, ediția 54 (alături de Maria Rus-Bojan), 2011.

 

Galeria Sector 1

 

Înființată în 2017, Galeria Sector 1 a dezvoltat un program bazat în principal pe expunerea artiștilor contemporani formați în jurul Școlii de la Cluj și a participat la diverse târguri internaționale de artă precum Art-O-Rama Marseille, Art Rotterdam sau Volta Art Fair. Prin expozițiile organizate, galeria a reușit să provoace direcțiile care stau la baza picturii, desenului, sculpturii și instalației / obiectului. În prezent, galeria se concentrează pe dezvoltarea unui program divers care să (re)prezinte talentele emergente, precum și artiști consacrați, români și internaționali.

 

 

 

Expoziția: cine ne apără de alunecarea melcului / ce trece peste lama cuțitului / fără să-i pese

Artiști: Alin Bozbiciu, Darja Bajagic, Mircea Cantor, Eliza Douglas, Tatjana Danneberg, Simon Fujiwara, Ion Grigorescu, Július Koller, Tarik Kiswanson, Leigh Ledare, Victor Man, Adrian Paci, Laure Prouvost, Markus Schinwald, Slaven Tolj, ULAY, Zhao Zhao

Curator: Ami Barak

Vernisaj: 17 septembrie 2021, de la ora 18:00, în prezența curatorului Ami Barak

Perioada expoziției: 17 septembrie – 31 octombrie 2021, de marți până sâmbătă, între orele 14:00 – 19:00, iar duminica și lunea, cu programare telefonică

Galeria Sector 1, str. Băiculești, nr. 29, în cadrul Combinatului Fondului Plastic

 

 

Contact: Andreea Stănculeanu, Galeria Sector 1. [email protected]

Cristina Bută, Galeria Sector 1. [email protected]

[1] Nora Iuga, Inima ca un pumn de boxer (Heart like a boxer’s fist), 1982

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here