București, 3 decembrie 2019 – Alina Culcea, Director General Amgen România, este noul Președinte al Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM), ales în cadrul Adunării Generale desfășurate la finalul lunii noiembrie. Alegerea unui nou Președinte a venit în contextul tranziției actualului Președinte, Christian Rodseth, din poziția de Managing Director al Janssen Companiile Farmaceutice ale Johnson & Johnson România, într-o poziție globală în cadrul aceleiași companii.

Din conducerea ARPIM, alături de Alina Culcea, mai fac parte Attila Fejer, Director General Eli Lilly România, ales Vicepreședinte în cadrul aceleiași Adunări Generale, și Serge Nicollerat, Director General Servier România, care își păstrează poziția de Vicepreședinte ocupată și până în prezent.

Înainte de a fi aleasă Președinte, Alina Culcea a fost Vicepreședinte ARPIM, începând din februarie 2019, și membră a Boardului încă din anul 2016. Cu o experienţă de peste 19 ani în industria farmaceutică, Alina Culcea este absolventă a Facultăţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din București. A deţinut poziţii-cheie în companii precum Novartis, Pfizer, Actavis sau GlaxoSmithKline. Din februarie 2018, Alina a fost numită Director General al Amgen România.

,,Vom continua să dezvoltăm și să propunem soluții pentru un acces continuu al pacienților la medicamente innovatoare  și la servicii medicale la standarde europene. Un pacient informat, care este diagnosticat la timp și care primește tratamentul de care are nevoie, la momentul oportun, are toate şansele să rămână o persoană activă în societate, independentă, beneficiind de o calitate bună a vieții.  

De aceea, pentru perioada următoare, avem trei obiective majore: să rămânem un partener de încredere pentru autorități și factori de decizie, pentru a reduce împreună decalajele din Sănătatea României, să contribuim cu date relevante în sănătate și specific în zona de acces la medicamente, care să poată fi o bază solidă pentru decizii în beneficiul pacienților din România. Totodată, ne dorim să rămânem aproape de Asociațiile de Pacienți și de mass-media, să înțelegem mai bine nevoile pacienților români, contribuind astfel  la educația în domeniul Sănătății”, a declarat Alina Culcea – Preşedinte ARPIM.

în board-ul ARPIM a fost ales și un nou membru: reprezentantul companiei AbbVie România, Jorge Ruiz Benecke, Director General. Reprezentanții companiilor Roche România – Martine Draullette, Director General, Novo Nordisk România – Cecilia Radu, Director General și Merck Sharp and Dohme – Nicholas Renard, Director General își păstrează poziția de membri ai board-ului, ocupată în acest mandat, iar Dan Zaharescu rămâne în conducerea asociaţiei, în calitate de Director Executiv.

 

 

 
Despre Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM)

Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM)-www.arpim.ro-este organizația care susține obiectivele comune ale celor mai importante 28 de companii farmaceutice internaționale producătoare de medicamente originale, prezente în România.

Membrii ARPIM investesc permanent în cercetare și dezvoltare, cu scopul de a le oferi pacienților medicamente originale și inovatoare, care salvează anual mii de vieți. Principalul obiectiv al Asociației este creșterea accesului pacienților la medicamente, ameliorarea calității vieții pacienților și implicit creșterea speranței de viață a românilor.

ARPIM este afiliată la Federația Europeană a Industriei Farmaceutice (EFPIA)-www.efpia.com-organizația europeană care reunește cele mai importante companii farmaceutice internaționale, recunoscute datorită rezultatelor la nivelul comunității științifice internaționale.

Companiile farmaceutice membre ARPIM sunt: Abbvie, Amgen, Angelini, Astellas, AstraZeneca, Bayer, Berlin-Chemie Menarini, Boehringer Ingelheim, Boiron, Bristol Myers Squibb, Chiesi, Eli Lilly, Genesis, GlaxoSmithKline, Ipsen, Johnson & Johnson, Lundbeck, Merck Romania, Merck Sharp & Dohme, Novartis, Novo Nordisk, Pfizer, Roche, Sanofi, Servier, Takeda, UCB, Vifor.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here