Chimcomplex a anunțat finalizarea centralei de cogenerare de înaltă eficiență de 6 MW. Astfel, compania a implementat în perioada 18 mai 2022 – 31 decembrie 2023 proiectul “Realizarea unei instalații de cogenerare de înaltă eficiență de maximum 8 MWe la Chimcomplex S.A. Borzești –Sucursala Râmnicu Vâlcea, beneficiind de finanțare nerambursabilă în baza contractului de finanțare încheiat cu Ministerul Fondurilor Europene în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare.

 

Valoarea totală a proiectului a fost de circa 49 milioane lei. Valoarea finanțării nerambursabile a fost de 19 milioane lei, din care 16 milioane cofinanțare UE prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

Obiectivul general al proiectului a reprezentat creșterea eficienței energetice a Chimcomplex S.A. Borzești – Sucursala Rm. Vâlcea prin instalarea unei centrale de trigenerare de înaltă eficiență de 6 MWe și înregistrarea de economii la consumul de energie primară prin utilizarea energiei produse în sistem de cogenerare de înaltă eficiență.

Ca urmare a implementării proiectului s-au înregistrat economii în consumul de energie primară de peste 20%.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here