Consumul de energie al clădirilor E.ON va fi redus cu cel puțin 20%;

·       Angajații vor sta în birouri comune și o parte dintre spații se vor închide;

În această iarnă, fiecare kilowatt-oră contează pentru a reduce consumul de electricitate și gaz. Prin urmare, în toate locațiile din Germania, E.ON va reduce consumul de energie al propriilor clădiri cu cel puțin 20 la sută, în medie.

Astfel, E.ON va reduce toate sursele de iluminat neesențiale, cum ar fi siglele și iluminatul exterior, parțial sau chiar complet. Temperatura din încăperi va fi redusă la 19 grade C și apa caldă va fi oprită oriunde este posibil. O măsură deosebit de eficientă este închiderea integrală a unor sectoare din clădiri și încălzirea lor minimă, astfel încât infrastructura să nu fie deteriorată. Prin urmare, personalul din diferite departamente s-a mutat deja în spații comune, la începutul lunii octombrie, sau o va face în curând. Aceste măsuri sunt valabile până la mijlocul lunii aprilie și sunt menite să realizeze o economie de energie de 25 la sută la sediul companiei din Essen, de exemplu.

Chiar și înainte de evoluțiile actuale, E.ON plănuia să își administreze propriile clădiri într-un mod neutru din punct de vedere climatic până în 2030. Pentru a realiza acest lucru, compania utilizează deja energia din locațiile sale cât mai eficient posibil, folosind tehnologii inteligente și optimizând în mod constant tehnologia clădirilor. În plus, E.ON își transformă treptat clădirile în consumatori prietenoși cu mediul, utilizând electricitate și energie calorică verde.


Despre E.ON România

Grupul german E.ON este unul dintre liderii pieţei de energie, având în România o prezenţă consolidată de-a lungul a 17 ani. Companiile-fanion ale grupului sunt Delgaz Grid şi E.ON Energie România, acestea desfăşurând activităţi de distribuţie, respectiv de furnizare a energiei şi a soluţiilor energetice pentru circa 3,4 milioane de clienţi. De la intrarea pe piaţa din România, E.ON a investit circa 2 miliarde de euro, în principal în modernizarea reţelelor. Totodată, valoarea contribuţiilor virate la bugetul de stat şi bugetele locale se ridică la 2,7 miliarde de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here