ViewSonic M2 oferă performanțe remarcabile și dotări de top într-un format compact, portabil

 

București, 5 mai 2020 – ELKO Romania, companie membră a grupului ELKO, unul dintre cei mai mari distribuitori de produse, soluții IT și electronice de consum, anunță introducerea pe piața locală a noului video-proiector Full HD portabil M2 de la ViewSonic, echipat cu tehnologie DLP LED și două boxe integrate Harman Kardon.

Mobilitatea reprezintă probabil caracteristica de bază a societății acestui început de secol, iar tehnologia a evoluat rapid în această direcție, din dorința producătorilor de a răspunde tuturor nevoilor utilizatorilor. De la laptopuri tot mai ușoare la tablete, smartphone-uri, dispozitive wearables sau boxe portabile, magazinele sunt la ora actuală pline de dispozitive axate pe mobilitate. Tot în această categorie se încadrează și dispozitivele de stocare portabile, soluțiile de Cloud Computing, serverele personale de fișiere și toate celelalte abordări concepute pentru a asigura portabilitatea sau accesibilitatea datelor. Pe lângă acestea, se observă o cerere tot mai pronunțată de dispozitive portabile pentru redarea simplificată a datelor, iar ViewSonic vine în întâmpinarea acestor categorii de utilizatori prin introducerea pe piață a unui nou video-proiector portabil.

Proiectorul M2 adoptă un format ultra-compact, măsurând numai 261x166x271 mm, cu o greutate de doar 1.3kg. Cu toate acestea, nu s-a făcut niciun compromis de calitate, dimpotrivă, modelul este prevăzut cu tehnologie DLP LED capabilă să redea imagini Full HD cu suport HDR și o acoperire de 125% a spectrului Rec. 709. Totodată, asigură o luminozitate de până la 1200 de lumeni, în timp ce durata de viață a sursei de lumină este estimată la 30000 de ore de utilizare. În plus, ViewSonic M2 este echipat cu 2 boxe Harman Kardon de câte 3W, ce asigură o calitate audio pe măsura imaginilor redate. Raportul de proiecție este de 1.23, fiind posibilă proiectarea unor imagini cu diagonale cuprinse între 0.6-2.54m, de la o distanță de 0.6-2.7m.

“În timp ce piața video-proiectoarelor portabile continuă să crească și tehnologia să se dezvolte, ViewSonic a creat M2, cel mai luminos video-proiector portabil din lume”, a spus Mia Shen, Sr. Business Line Manager of Projectors la ViewSonic. ”Cu o rezoluție nativă de 1080p, o luminozitate de 1200 de lumeni, funcție încorporată pentru duplicarea ecranului și posibilitate de utilizare fără PC, M2 asigură toată versatilitatea necesară pentru a fi folosit deopotrivă în spații de ședințe și în deplasări. Este soluția ideală pentru redarea prezentărilor Full HD pe parcursul zilei și a conținutului video preferat seara.”

Pe lângă performanțele foarte bune în redarea de conținut, modelul pune la dispoziția utilizatorului și o paletă bogată de dotări, concepute pentru a putea răspunde tuturor provocărilor ce s-ar putea ivi în deplasări. Astfel, soluția de stocare încorporată cu capacitate de 12GB este suficient de generoasă pentru stocarea prezentărilor, iar slot-ul de card microSD poate fi utilizat pentru fișiere mai mari, precum cele video. În paralel, este posibilă partajarea rapidă a ecranului dispozitivului mobil, cu ajutorul funcției Screen Mirroring, în combinație cu suportul Wi-Fi și Bluetooth. În ceea ce privește conectivitatea, sunt disponibile mai multe porturi HDMI 2.0, USB 3.0 și 2.0, atât Tip-A, cât și Tip-C, precum și ieșire audio.

Soluțiile ViewSonic de afișare pot fi comandate prin partenerii ELKO Romania. Pentru a afla mai multe despre ViewSonic, vizitați ViewSonic.com și urmăriți paginile dedicate de Facebook, Instagram, Linkedin și YouTube.

 

# # #

Despre ViewSonic

Fondată în anul 1987 în California, ViewSonic este o importantă companie producătoare de echipamente și soluții de afișare, lider în dezvoltarea de tehnologii vizuale, cu o experiență în domeniu de peste 30 ani și birouri în peste 100 orașe din toată lumea. Datorită spiritului inovator și viziunii sale, ViewSonic oferă utilizatorilor o experiența vizuală superioară, datorită unui portofoliu de produse ce include monitoare, ecrane comerciale, table interactive ViewBoard, ecrane cu suport tactil și video-proiectoare. Alături de un suport software de top și servicii de calitate, precum ecosistemul inovator myViewBoard, ViewSonic schimbă radical experiența învățatului, pentru toată lumea, pretutindeni. Pentru a afla mai multe despre ViewSonic, despre produsele și soluțiile sale, vizitați www.viewsonic.com.

 

Despre ELKO Group și ELKO Romania

ELKO Group este unul dintre cei mai mari distribuitori de produse, soluții IT și electronice de consum din regiune, reprezentând 400 de producători și oferind o gamă largă de peste 40.000 de produse și servicii către mai mult de 10.000 de companii, producători de calculatoare, retaileri, integratori de sisteme din 31 de țări în Europa și Asia Centrală. Compania are peste 1.000 de angajați, iar cifra de afaceri a grupului în 2018 s-a ridicat la 1.768 de milioane USD (1.497 milioane EUR).

ELKO Romania face parte din Grupul ELKO și este specializată în distribuția unei game largi de echipamente și soluții IT – PC-uri, componente, electronice home & office, telefoane mobile, software, soluții de infrastructură IT și de stocare, soluții de securitate, echipamente industriale, sisteme de comunicații, soluții smart building și smart city – precum și electronice de consum. Compania comercializează produsele din portofoliu exclusiv prin intermediul partenerilor săi, companii revânzătoare (reselleri, retaileri, e-taileri, companii care proiectează, instalează și revând soluții IT, sisteme de comunicații și supraveghere video), adresând toate canalele de distribuție IT & Telecom.

Mai multe informații: www.elko.ro

 

# # #

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here