București, 6 noiembrie 2018 – Banca Comercială Română consolidează, începând din această lună, inițiativele de transformare a băncii, prin agregarea acțiunilor a trei divizii direct implicate sub un singur pol operațional.

 

Acest pol va fi coordonat de un nou Director Executiv Senior, din poziția de Chief Transformation Officer, și va reuni direcția de Strategie, cea de Management al Proiectelor și cea de Procese și Reglementări. Noua funcție de Chief Transformation Officer a fost preluată, de la 1 noiembrie, de Anca Petcu, până în prezent Director Executiv Rețea Corporate.

 

Obiectivele principalele ale noului pol operațional urmăresc, în principal, definirea și implementarea tuturor inițiativelor și activităților privind transformarea băncii.

 

Anca Petcu lucrează în BCR din 2013 și are o expertiză de 17 ani în industria serviciilor financiare, banking și leasing, în domenii precum vânzări retail și corporate, administrarea riscului și restructurare. Anca a absolvit Academia de Studii Economice, cursuri de specializare la IESE Business School și este alumni London Business School.

 

*  *

Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe. BCR este banca Nr.1 în România pe segmentele de economisire şi creditare.

BCR oferă gama completă de produse şi servicii financiare prin intermediul unei reţele de 22 de centre de afaceri si 22 birouri mobile dedicate companiilor şi 508 unităţi retail localizate în majoritatea oraşelor din întreaga ţară cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca Nr.1 din România pe piaţa tranzacţiilor bancare, clienţii BCR având la dispoziţie cea mai mare reţea naţională de ATM – peste 2.600 de bancomate şi POS – 17.800 de terminale pentru plată cu cardul la comercianţi, precum şi servicii complete de Internet banking, Mobile Banking, Phone-banking şi E-commerce. 

*  *

Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din estul Uniunii Europene. 47.000 de angajați deservesc 16,1 milioane de clienți în cadrul a 2.600 de filiale din 7 țări (Austria, Republica Cehă, Slovacia, România, Ungaria, Croația, Serbia). La sfârșitul lui 2017, Erste Group deținea active totale în valoare de 220,7 miliarde EUR, înregistra un profit net de 1,31 miliarde EUR, precum și un indice al capitalului comun de rangul 1 (Basel 3 implementat integral) la 13,4%.

*  *

BCR – Comunicare Corporativă

Cătălin Ioniță, e-mail: [email protected] telefon: 0740.247.336

Această informaţie este disponibilă şi pe pagina noastră web la: www.bcr.ro

Pentru detalii referitoare la produsele si serviciile BCR va rugam sa folositi urmatoarele modalitati de contact

 

InfoBCR

Web: www.bcr.ro

Email: [email protected]

TelVerde: 0800.801.BCR (0800.801.227), apelabil gratuit din toate reţelele naţionale

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here