București, 10 aprilie 2019Fundația Dreptul la Educație și OTP Bank România au fost alături și în acest an de Global Money Week (GMW), inițiativă sprijinită de Child & Youth Finance International (CYFI), care are drept scop conștientizarea importanței dezvoltării cunoștințelor financiare și antreprenoriale în rândul tinerilor. La fel ca anul trecut, Fundația a fost unul dintre partenerii principali al campaniei globale anuale, care a avut loc în perioada 25 – 29 martie.

 

În cele patru zile ale evenimentului, trainerii Fundației Dreptul la Educație au susținut 19 cursuri interactive de educație financiară la OK Center la care au participat 299 elevi din ciclul gimnazial, de la 13 școli partenere din județul Ilfov și București.

 

Campania este coordonată de Child & Youth Finance International (CYFI), una dintre cele mai importante organizații mondiale care promovează educația și responsabilitatea financiară în peste 140 de țări. GMW este o campanie globală anuală menită să inspire și să învățe tinerii și adolescenții despre gestionarea banilor, mijloacele de trai și spiritul antreprenorial.

 

Sub sloganul „Learn.Save.Earn”, cei 299 de cursanți au învaţat, într-un cadru interactiv și dinamic, concepte care să le dezvolte un comportament financiar sănătos. Elevii au învățat despre produsele financiare disponibile pe piața bancară (cardul de Credit vs. Debit, depozite, tipuri de împrumuturi, dobânda și rata compusă a dobânzii, internet banking sau fonduri de investiții), relația dintre risc și rentabilitate, gestionarea bugetului personal sau noțiuni pentru un consum responsabil.

 

Trainerii Fundației au folosit metoda Endutainment (educație prin divertisment) pentru cursurile susținute, activitățile fiind gândite și dezvoltate pentru a fi interactive, interesante și distractive. Tinerii au deprins competențe, precum gândire critică, creativitate, comunicare și lucru în echipă.

 

„La aproape un an și jumătate de când OK Center și-a deschis porțile, suntem mândri să anunțăm că spațiul a găzduit zeci de programe de educație și incluziune financiară, cu parteneri de încredere. Global Money Week este unul dintre aceste programe, o inițiativă de care tinerii din întreaga lume au nevoie pentru un viitor economic mai sigur. La Fundație împărtășim aceleași valori cu Child & Youth Finance International și credem că educația financiară stă la baza unei sociețăți responsabile. Ne-am alăturat cu drag proiectului și o vom face mulți ani de acum înainte.” – László Diósi, Președinte al Fundației Dreptul la Educație.

 

Anul trecut, în cadrul Global Money Week 2018, ediție organizată cu sprijinul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), 220 de elevi din București, din ciclul gimnazial și liceal, au participat la cursurile interactive de educație financiară ale Fundației Dreptul la Educație. Sesiunile de training au avut loc la OK Center, primul hub din România dedicat educației financiare, atât pentru tineri cât și pentru adulți. În același timp, sesiuni de educație financiară dinamice și distractive au fost predate și învățate și la Deva, unde 60 de elevi s-au familiarizat cu noțiuni din domeniul finanțelor.

 

Fundaţia Dreptul la Educaţie susţine şi promovează dezvoltarea aptitudinilor financiare, economice şi manageriale în rândul elevilor cu vârste cuprinse între 10 şi 18 ani şi oferă tinerilor instrumente psihologice pentru planificarea conştientă a carierei. Toate modulele de educaţie economico-financiară urmăresc însuşirea abecedarului financiar pe baza metodologiei Edutainment, într-un limbaj adecvat vârstei tinerilor.

 

OK Center este primul centru de educație financiară nonformală din România. Spațiul de 1200mp este dedicat celor care doresc să își actualizeze cunoștințele din domeniul financiar prin metode inedite.

 

OTP Bank România, subsidiară a OTP Group, este un furnizor integrat şi auto-finanţat de servicii financiare. Cu o abordare definită prin responsabilitate, angajament şi profesionalism, OTP Bank România înțelege nevoile clienților şi contextul actual al pieţei şi este un partener de încredere în furnizarea de servicii financiare. Banca ocupă locul 9 după active în clasamentul jucătorilor bancari din România, din septembrie 2018.

 

OTP Group aniversează anul acesta 70 de ani de activitate, în timp ce subsidiara din România marchează 15 ani de prezență de piața locală. Până astăzi, OTP Group a devenit un jucător dominant pe piața Europei Centrale și de Est și este considerat un grup bancar important chiar și la scară europeană. Comunitatea de aproximativ 36 de mii de angajați deservește zilnic peste 18,5 milioane de clienți din 9 țări.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here