• Volumul total al primelor brute subscrise a crescut în primele trei luni cu aproximativ 10%, susținut de o evoluție pozitivă pe liniile de Asigurări de Sănătate și Asigurări Auto;
  • Profitul brut, conform standardelor de raportare IFRS în scop de consolidare, a fost de peste 13 milioane lei;
  • Valoarea totală a despăgubirilor plătite de companie a fost de aproape 230 milioane lei.

 

 

 

București, 10 iunie 2021

 

OMNIASIG Vienna Insurance Group a continuat în prima parte a anului implementarea strategiei sale de dezvoltare echilibrată și sustenabilă și a înregistrat o creștere de aproximativ 10% a primelor brute subscrise, în comparație cu primul trimestru al anului anterior.

 

Acest rezultat pozitiv al primelor trei luni a fost determinat, pe de o parte, de toate măsurile de adaptare la contextul actual luate de companie și, mai ales, de adaptarea serviciilor și produselor la nevoile și așteptările clienților și partenerilor noștri. Totodată, acest rezultat vine ca urmare a programelor și proiectelor de inovație, digitalizare și optimizare operațională implementate de OMNIASIG în ultima perioadă.

 

Prime Brute Subscrise:

>370 milioane lei

Valoarea totală a primelor brute subscrise de companie în primul trimestru al anului este de peste 370 milioane lei, în creștere cu aprox. 10% față de același interval anterior. Conform standardelor de raportare IFRS în scop de consolidare, profitul brut înregistrat de companie a fost de peste 13 milioane lei. De asemenea, volumul total al despăgubirilor plătite a crescut cu peste 5%, la aproape 230 milioane lei.

 

Mihai Tecău

Președinte Directorat

OMNIASIG Vienna Insurance Group

„Rezultatele foarte bune pe care am reușit să le obținem în primul trimestru al anului se datorează întregii echipe de profesioniști OMNIASIG, care au făcut acest lucru posibil, prin tot efortul depus, implicarea și dedicarea de care au dat dovadă în toată această perioadă. Aceste rezultate ne confirmă și încrederea pe care clienții și partenerii noștri ne-o oferă și le mulțumim pentru asta. Atenția noastră va fi în continuare orientată spre inovație, digitalizare și adaptare, tocmai pentru a veni mereu în întâmpinarea clienților și partenerilor cu cele mai eficiente și potrivite soluții de asigurare. Totodată, continuăm să ne aducem contribuția în comunitatea în care ne desfășurăm activitatea, printr-o abordare cât mai responsabilă față de mediul înconjurător și față de întreaga societate.”  

 

 

 

 

 

Anul 2020 a generat și o conștientizare mai mare a riscurilor și nevoilor din punct de vedere medical, publicul înțelegând mai bine utilitatea unei asigurări de sănătate. În acest context, OMNIASIG s-a adaptat rapid și a digitalizat într-o proporție foarte mare întregul proces de accesare a serviciilor medicale acoperite de polița OMNI+, asigurarea de sănătate adresată companiilor pentru angajații lor.

 

Asigurările de sănătate:

creștere puternică

Astfel, în primul trimestru al anului, am putut observa un interes în continuă creștere față de Asigurările de sănătate. Primele brute subscrise pe această linie au urcat foarte mult comparativ cu perioada similară din 2020, ajungând acum la valoarea de peste 8 milioane lei.

 

Pe linia asigurărilor de tip Property (asigurările de incendiu și calamități naturale), volumul subscrierilor a rămas aproximativ constant, cu o ușoară scădere, de cca. 2%.

 

Asigurările auto, Casco și RCA, au înregistrat în această perioadă o creștere de aprox. 10%, ajungând la o valoare totală a primelor brute subscrise, cumulat pe ambele linii, de aproape 250 milioane lei. Linia CASCO a înregistrat o creștere de aproape 15%, iar linia RCA o creștere de aproape 5% a primelor brute subscrise, în comparație cu primele trei luni ale anului anterior.

 

Aplicația de mobil –  achiziție  digitală a polițelor

În sfera dezvoltărilor online, a inovației și a digitalizării, compania a lansat la începutul acestui an aplicația de mobil „OMNIASIG”, prin care clienții persoane fizice își pot cumpăra polițe de asigurare (de locuință în prima etapă) foarte simplu și rapid, în doar câteva minute, direct de pe telefon. Aplicația oferă un proces 100% digital de achiziție a polițelor, are o interfață intuitivă, ușor de folosit și a fost configurată pornind de la obiectivul principal de a oferi o experiență cât mai plăcută utilizatorului.

În aceeși linie de dezvoltare digitală, compania a lansat un nou website, cu funcționalități noi și oferind o experiență mult mai plăcută utilizatorilor. Tot de la începutul acestui an, clienții au la dispoziție facilitatea de plată online a tuturor polițelor de asigurare emise de OMNIASIG, direct din www.omniasig.ro.

Numărul de reclamații înregistrate unic per petent și per caz de OMNIASIG în  primul trimestru al anului 2021 a fost de 115, în timp ce numărul reclamațiilor soluționate favorabil a fost de 22, restul fiind neîntemeiate. Raportat la numărul polițelor de asigurare emise de companie şi care nu au fost anulate, numărul de petiții înregistrate unic per petent și per caz reprezintă doar 0,04% dintre acestea. Totodată, raportat la numărul de dosare de daună avizate în această perioadă, numărul de reclamații înregistrate unic per petent și per caz reprezintă 0,21% dintre acestea. 

NPS:

89,16%

 

OMNIASIG evaluează, începând cu anul 2015, nivelul calității serviciilor oferite clienților prin sistemul de măsurare Net Promoter Score (NPS) validat la nivel internațional. Prin urmare, clienții care au avut un dosar de daună la OMNIASIG sunt rugați să evalueze experienţa avută şi modalitatea de instrumentare a daunei, satisfacţia asiguratului şi calitatea serviciilor oferite fiind măsurate într-un sistem eficient, pe o scală de la 1 la 10. Rezultatul NPS cumulat în primul trimestru din 2021 a fost de 89,16%.

 

 

 

 

 

OMNIASIG Vienna Insurance Group este prezentă din 1995 pe piața asigurărilor din România, menținându-se constant în topul celor mai mari asigurători din țară. Compania are un portofoliu de peste 100 produse de asigurare și o rețea de sucursale și agenții extinsă la nivel național. Cei peste 1.100 de angajați oferă constant clienților și partenerilor companiei serviciile de calitate care ne-au consacrat de-a lungul celor peste 25 de ani. Prin apartenența la Vienna Insurance Group, OMNIASIG oferă clienților și partenerilor săi stabilitate și putere financiară, precum și expertiză complexă pe toate liniile de asigurări generale.

OMNIASIG promovează excelența, responsabilitatea și integritatea în tot ceea întreprinde, cu obiectivul principal de a contribui la dezvoltarea societății și a comunității în care își desfășoară activitatea.

 

 

Vienna Insurance Group (Wiener Versicherung Gruppe) este principalul expert pe piața asigurărilor în Austria precum şi în Europa Centrală şi de Est. Grupul are o tradiţie îndelungată, branduri puternice şi o relaţie apropiată cu clienţii, și este format din aproximativ 50 de companii din 30 de ţări. Cei peste 25.000 de angajaţi ai Vienna Insurance Group (Wiener Versicherung Gruppe) au grijă de nevoile de zi cu zi ale celor peste 22 de milioane de clienți. Acțiunile VIG sunt cotate la Bursa de Valori din Viena din 1994. Compania beneficiază de rating A+ cu perspectivă stabilă din partea reputatei agenții internaționale de rating Standard & Poor’s. Acesta este cel mai bun rating al unei companii din indicele ATX, principalul indice al Bursei de Valori din Viena. Vienna Insurance Group (Wiener Versicherung Gruppe) colaborează îndeaproape cu Erste Group, cea mai mare bancă de retail din Europa Centrală și de Est.

 

 

Contact:
OMNIASIG Vienna Insurance Group

Mădălina Constantin, Director PR și Marketing

PR @ omniasig.ro

Aleea Alexandru, nr. 51, Sector 1, Bucureşti

Tel. 021.405.74.20, 0372.187.420 / www.omniasig.ro

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here