Când cineva suferă pentru prima dată de un atac de panică, nu știe exact cu ce se confruntă: să fie o boală, să fie niște probleme cu inima sau cu respirația, să fie oare „un dezechilibru chimic” sau vreo perturbare emoțională ori mentală? Iar când nici doctorul și nici cei apropiați nu mai înțeleg ce se întâmplă, cel afectat ajunge tot mai derutat și mai speriat, pierzându-și speranța în orice șansă de vindecare.

Există însă o cale de ieșire și de evitare a acestei „capcane a panicii”, cum o numește psihologul american David Carbonell, specializat în tratarea anxietăților și fobiilor. Bazându-se pe o abordare cognitivă ce uneori poate părea contraintuitivă, dar și pe tehnici de relaxare, respirație și autohiopnoză, cartea explică mecanismele din spatele atacurilor de panică, după care oferă, alături de numeroase teme și exerciții, un program de expunere și de desensibilizare față de grijile și temerile acaparatoare. În fine, volumul prezintă detalii suplimentare despre cinci fobii frecvent asociate cu atacurile de panică – fobia socială, teama de a zbura, de a vorbi în public, de șofat și claustrofobia.

David Carbonell, PhD., psiholog clinician și speaker, este directorul fondator al Centrului de Tratament al Anxietății din Chicago, unde tratează de 20 de ani pacienți cu tulburări de anxietate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here