Sâmbătă, 11 noiembrie 2017, ne-am bucurat de o experiență ciclistă deosebită, la numai câțiva kilometri de București. Competiția Haiduci și Domnițe, care marchează și încheierea sezonului Riders Club 2017, a adus la start sute de cicliști, adulți dar și copii, dornici să trăiască o ultimă aventură înainte de a ne pregăti oficial de perioada friguroasă a anului.

Haiduci și Domnițe, Riders Club 2017. Foto: Brîndușa Mutoiu

Haiduci și Domnițe, Riders Club 2017. Foto: Brîndușa Mutoiu

Începutul de zi a fost unul specific acestei luni de toamnă târzie. O pătură groasă de ceață putea fi zărită deasupra câmpiei și lângă pădurea Surlari în zori, cu vizibilitate redusă. Ușor, stratul de pâclă s-a risipit și culorile vii ale toamnei au fost dezvăluite în lumina soarelui, iar cerul senin a deschis drumul larg aventurii în natură.

Startul concursului Haiduci și Domnițe, organizat de Riders Club și susținut de Gatorade, s-a dat la ora 10:00, în curse pornind riderii înscriși pe traseul Scurt – 17 km, respectiv copiii însoțiți de părinți la cursele Family, cu vârste între 5 și 12 ani, dar și adulții aflați la primele experiențe sportivă de acest fel. Pe celălalt traseu, Standard – 28 km, s-a pornit în valuri la ora 11:30. Aici au fost prezenți și cei mai mulți rideri, majoritatea cu multă experiență în concursuri MTB, care au dorit fie să exploreze cât mai mult codrii Vlăsiei, fie să își testeze din plin rezistența și viteza. Temperatura zilei, 14 grade Celsius, a fost numai bună pentru o astfel de expediție pe două roți a domnițelor și haiducilor.

 

Atmosfera a fost deosebită, în zona de Start/Finish a evenimentului predominând voia bună și veselia. Familii, prieteni, colegi, toți au fost reuniți de această pasiune pentru sport și s-au bucurat de o zi de toamnă autentică la ultimul concurs din calendarul Riders Club 2017.

Aplicația Haiduci și Domnițe 2017, în parteneriat cu MyLaps, al cărui reprezentant în România este MPG, a oferit pentru prima dată în cadrul sistemului Riders Club posibilitatea de a accesa permanent de pe telefoanele mobile starea concurenților de pe trasee, precum și rezultatele concursului. Acestea pot fi văzute online pe pagina evenimentului Haiduci și Domnițe. Totodată, s-au putut accesa și admira, pe dispozitivele mobile, pozele din curse realizate de sistemul automatizat MyLaps, în premieră în România.

 

După un sezon capricios, competiția de la Moara Vlăsiei a încheiat seria de evenimente anuale Riders Club cu o atmosferă și un tonus excelente. Peste iarnă vom avea ocazia să ne relaxăm, să povestim despre cele mai frumoase amintiri ale sezonului ciclist și cu entuziasm să ne plănuim următoarele expediții. În curând, echipa MPG va anunța noutățile anului viitor, așadar fiți cu ochii pe www.ridersclub.ro!

Pe această cale dorim să mulțumim partenerului nostru de încredere Răzvan Jugănaru și echipei sale, precum și tuturor sponsorilor și partenerilor, fotografilor și echipei de filmare pentru sprijinul acordat în acest an și pentru că au scris împreună cu echipa noastră multe file de poveste!

Ediția a 5-a a evenimentului Haiduci și Domnițe, din calendarul 2017 al Riders Club, coordonat de MPG, a fost susținută de Gatorade, în calitate de sponsor oficial, și de CIUC Natur Radler, partenerul oficial al sistemului de ciclism, alături de sponsorii oficiali BOSCH, Barilla și BCR, precum și de partenerul tehnic AmBike – Ambulanța de biciclete. Sponsorii competiției au fost iNES Group, GoldNutrition, Alfers, Woom și MTB Academy. Concursul a beneficiat de suportul partenerilor FreeRider.ro, Brigada de Voluntari, Even’thor, Asociația Salvatorilor Voluntari pentru Situații de Urgență și Romsilva.

Susțin competițiile de ciclism Riders Club și ne ajută să comunicăm și să vă informăm în permanență Kiss FM, partenerul media oficial al sistemului de ciclism, partenerul de recrutare eJobs, alături de partenerii media principali INGA Media, Libertatea și de partenerii media: Comunicatedepresa.ro, Biciclistul.ro, Orasulm.eu, RomaniaPozitiva.ro, IReporter.ro, Edu-news.ro, SportPici.ro, Bike Events, Insport, Sports Planner, Bike FM și blogul 188bmp.com.

Vă mulțumim tuturor celor care ați dat curs acestei aventuri și vă felicităm pentru rezultate!

Despre MPG

MPG implementeaza proiectele sportive initiate de Fundatia PROAM Events, care sustine atragerea populatiei catre practicarea recreationala a unui sport, ca mod sanatos si distractiv de petrecere a timpului liber. Compania este lider de piata pe segmentul proiectelor sportive adresate practicantilor amatori, cu o experienta de 20 ani in domeniu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here