Cei care cumpără sau construiesc o locuință prin programul „Prima Casă” cunosc foarte bine faptul că imobilul respectiv nu doar că e ipotecat, dar e vizat și de o limitare importantă: nu poate fi înstrăinat în primii cinci ani de la cumpărare (cum, de altfel, nu poate face obiectul unor executări silite care nu au legătură cu finanțarea „Prima Casă”). Totuși, interdicția nu este tocmai absolută, existând și unele posibilități de a trece peste ea: altcineva poate să preia apartamentul drept client al programului (novație), creditul poate fi rambursat anticipat, dar există și posibilitatea de a cumpăra o a doua casă prin program, prima putând fi vândută altcuiva. OUG nr. 60/2009 prevede o interdicție de înstrăinare pentru cumpărător pentru o perioadă de cinci ani. De altfel, recent, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că această interdicție include și faptul că imobilele respective nu pot fi executate silit de alți creditori ai proprietarului în acei cinci ani de la achiziție. De ce? Pentru că s-ar trece peste interesul statului, în primul rând, care nu mai are cum să-și valorifice creanța bugetară, dar s-ar nesocoti și interesul finanțatorului (banca).
Teoretic, există căi prin care un proprietar „Prima Casă” poate vinde imobilul în primii cinci ani:
locuința e preluată, prin novație, de altcineva care îndeplinește criteriile de eligibilitate din program;
prin cumpărarea sau construirea unei noi locuințe prin acest program;
rambursare anticipată, fără să se facă un nou contract (adică se achită creditul, iar interdicția respectivă dispare de la Cartea funciară și imobilul poate fi vândut fără probleme).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here