Untitled-3Specialistii recomanda evitarea expunerii la soare in intervalul 11:00-18.00, deoarece nivelul radiatiilor depaseste maximul admis: indicele 10. Un indice UV de 1-3 arata ca razele ultraviolete nu sunt daunatoare, in timp ce un indice de 8-10 indica faptul ca probabilitatea aparitiei arsurilor solare este una mare, spun specialistii. Astfel, arsurile solarela nivelul pielii apar adesea in urma expunerii exagerate la soare, cand razele ultra violete ataca derma cauzand inrosirea acesteia. Acesta se mai manifesta prin dureri locale si o sensibilitate crescuta ce poate duce la aparitia altor complicatii, precum aparitia basicutelor la nivelul dermei, exfolierea pielii, frisoane, febra, ameteala si stari de greata.

Insolatia reprezinta o alta afectiune care apare atunci cand ne expunem excesiv la soare. Primele simptome sunt asemanatoare cu cele ale epuizarii: slabiciune, ameteala si senzatia de sete puternica. Semne ale insolatiei apar si la nivelul dermei. Potrivit dermatologilor, pielea devine rosie, uscata si fierbinte, si desi temperatura interna este crescuta, persoanei in cauza ii este frig. Netratata la timp, insolatia poate duce chiar la pierderea constientei, astfel ca medicii recomanda transportarea de urgenta la spital a pacientului.

Alergia solara sau fotosensibilitatea este o afectiune a pielii manifestata prin eruptie cutanata, declansata in urma expunerii la soare. Fotosensibilitatea apare dupa cateva ore de stat la soare. Medicii spun ca persoanelor care au acesta problema le apar mici bubite pe maini, piept, umeri si foarte rar pe fata. Potrivit specialistilor, acest tip de alergie afecteaza indeosebi femeile cu varsta cuprinsa intre 25-35 de ani, care au un ten deschis. Acestor persoane li se recomanda o crema cu un factor de protectie ridicat, respectiv 50 +.

Alunitele isi pot modifica forma si pot deveni cancerigene, avertizeaza dermatologii. Specialistii spun ca persoanele care au foarte multe alunite sa evite soarele, mai ales in intervalul critic.

Protectie recomanda si oftalmologii, mai ales in aceasta perioada cand suntem sfatuiti sa nu uitam de ochelarii de soare. „Retina este cea care are de suferit din cauza ultravioletelor, riscul aparitiei arsurilor de retina fiind ridicat”, avertizeaza prof. dr. Monica Pop, medic oftalmolog, director al Spitalului de Oftalmologie din Bucuresti. Persoanele care au ochii deschisi la culoare trebuie sa acorde mai multa atentie razelor ultraviolete, deoarece sunt mai sensibile.

Specialistii in oftalmologie ofera cateva ponturi pentru a alege ochelarii de soare potriviti in functie de culoarea ochilor. Astfel, ochelarii cu lentile de culoare neagra sau gri inchis sunt recomandati atunci cand stati la soare, deoarece acest tip de lentila distorsioneaza obiectele indepartate.

Cea mai buna perceptie la distanta o au lentilele galbene si portocalii, motiv pentru care acestea sunt recomandate conducatorilor auto doar in cazuri extreme de ceata, la drum intins sau pe timp de noapte. Daca soarele este puternic, acest tip de lentile nu sunt recomandate. Ideale sunt lentilele de culoare verde, deoarece sunt odihnitoare. Ochelarii cu lentile de culoare portocalie sunt recomandate persoanelor care sunt conducatori auto profesionisti. in acelasi timp, imbunatatirea perceptiei pe timp de ceata sau ploaie poate fi realizata si cu ochelarii de soare cu lentile in nuante de albastru. (Sursa: gandul.info)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here