Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) organizează, în perioada 5-11 octombrie 2026, în cadrul „Săptămânii Mondiale a Investitorului” (World Investor Week – WIW), al zecelea eveniment internațional desfășurat sub patronajul IOSCO, o serie de acțiuni dedicate educației financiare. Scopul acestora este conștientizarea importanței dobândirii noțiunilor specifice piețelor financiare non-bancare de către elevi, tineri, dar și de către publicul larg.

Săptămâna WIW debutează luni cu programul Start4Life dedicat tinerilor aflați în centrele de plasament din Craiova. Agenda continuă cu Laboratorul Academic adresat studenților Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și cu susținerea, în cadrul Parteneriatului încheiat cu Ministerul Afacerilor Interne, la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” din Boldești, Prahova.

Marți, alături de Bursa de Valori București și de elevii Colegiului Național „Iulia Hașdeu”, prin evenimentul „Clopoțelul sună la BVB“, este marcată deschiderea simbolică a ședinței de tranzacționare. Evenimentul va fi urmat de un workshop interactiv dedicat pieței de capital și investițiilor. La această activitate vor participa, online, și tineri liceeni din București și din Chișinău –  Republica Moldova (Liceul Republican cu Profil Sportiv, Liceul Teoretic Republican „Aristotel”, Liceul Teoretic „Gaudeamus”).

Pe parcursul săptămânii sunt programate numeroase activități educaționale dedicate unor categorii diverse de public. Acestea includ sesiuni pentru copiii preșcolari ai Grădiniței „Dumbrava Minunată” din București, activități adresate elevilor Liceului Teologic Adventist „Ștefan Demetrescu”, întâlniri cu liceeni în cadrul unui club dedicat temelor financiare, organizat la Colegiul Național „Mihai Viteazul”, precum și acțiuni dedicate inclusiv membrilor CECCAR în cadrul programului Wellness financiar, acțiuni care sprijină buna gestionare a resurselor financiare pe termen mediu și lung.

Totodată, în cadrul programului Laborator Academic, vor fi organizate webinarii dedicate studenților de la Universitatea Internațională Danubius din Galați, Universitatea „Titu Maiorescu” din București, Universitatea „Valahia” din Târgoviște și Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, precum și alte activități educaționale.

În paralel, reprezentanții ASF participă la o serie de evenimente importante care marchează această ediție a Săptămânii Mondiale a Investitorului, printre care se numără reuniunea plenară a Comitetului 8 (C8) privind investitorii de retail din cadrul IOSCO, evenimentul organizat de Institutul de Studii Financiare (ISF) – Ziua Internațională a Educației, precum și evenimentul „Banometru – 10 ani”, organizat de Asociația Educație pentru Viața Reală.

Autoritatea de Supraveghere Financiară este membră IOSCO și, în această calitate, susține inițiativele organizației, care a lansat în 2017 conceptul World Investor Week, conștientizând nevoia de educație financiară în contextul unei piețe financiare în schimbare și al unui comportament bazat tot mai mult pe asumarea unor riscuri ridicate.

Prin participarea la World Investor Week, ASF își reafirmă angajamentul de a sprijini dezvoltarea unei culturi financiare solide și de a facilita accesul publicului la informații relevante și ușor de înțeles, care să contribuie la luarea unor decizii financiare informate și responsabile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here