Un miliard de oameni cu dizabilități trăiesc astăzi în lume, dintre care peste 70 de milioane doar în Uniunea Europeană.

 

București, mai 2024

 

Clubul Sportiv ,,Mereu Împreună pentru Oameni” anunță deschiderea înscrierilor pentru cea de-a opta ediție a Competiției de Biliard în Scaun Rulant (CBSR), care va avea loc vineri, 7 iunie 2024, la Clubul IDM din București (Splaiul Independenței 319B, București).

Perioada de înscrieri va fi deschisă către persoanele cu dizabilități, în 10 – 30 mai 2024. Înscrierea în Competiția de Biliard în Scaun Rulant se va face prin completarea unui formular: https://bit.ly/ÎnscrieriCampionatdeBiliardînScaunRulant.

 

Competiția de Biliard în Scaun Rulant reprezintă cel mai mare eveniment sportiv indoor din România pentru persoanele cu dizabilități, deschis atât jucătorilor profesioniști de biliard, cât și amatorilor. Și de această dată, invitat special va fi Henrik Larsson din Suedia, campion mondial la biliard în scaun rulant.

 

„Este o onoare să revin în România pentru a împărtăși dragostea pentru un sport ce joacă un rol central în viața mea de mai bine de 30 de ani. Voi încerca să-i inspir pe participanți cu viziunea mea și sper să le ofer instrumentele care să-i poată ajuta să-și construiască propriile cariere în biliard. Participarea persoanelor cu dizabilități la activități sportive le crește șansele la o viață sănătoasă, îi ajută în dezvoltarea personală, cu beneficii cognitive de tipul creșterii stimei de sine și le stimulează integrarea în societate”,  a declarat  Henrik Larsson.

 

Meciurile vor fi arbitrate de Sonia Simionov, campioană națională la biliard. Sonia a fost alături de CBSR încă de la prima ediție a competiției, în calitate de arbitru oficial, motor și suflet al evenimentului.

 

La Competiția de Biliard în Scaun Rulant nu e vorba doar de sport, deși nivelul competitorilor e uimitor, ci în primul rând de socializare. Oferim un spațiu sigur pentru persoanele cu dizabilități să iasă, să socializeze și să interacționeze. Căldura, prietenia şi rezilienţa celor care vin aici merită să fie recunoscute de o țară întreagă. Ei vin să-și demonstreze lor și celor din jurul lor că în viață poți face orice dacă eşti ambiţios şi decis să-ţi împlineşti visurile, indiferent de impedimente. Avem nevoie să lărgim accesul persoanelor cu dizabilități la activități sportive din multe puncte de vedere: de la planificarea politicilor în domeniile sportului pentru a le include nevoile la modificarea legislației sportului și regulamentelor de organizare a federațiilor de profil, care nu creează un cadru adecvat în vederea asigurării participării persoanelor cu dizabilități la activități sportive de masă (în sistemul școlar sau în cluburi sportive de amatori)” , a precizat Irina Văcărean, preşedinta Asociaţiei Sportive Mereu Împreună pentru Oameni.

 

Persoanele cu dizabilități participă la activități sportive într-o măsură mult mai mică decât restul comunității. Cele mai mici rate de participare le înregistrează cei cu limitări severe: 93% dintre aceste persoane (și 97% atunci când locuiesc în mediul rural), nu au făcut timp de un an nicio activitate sportivă, conform raportului „Diagnoza situației persoanelor cu dizabilități în România”, realizat de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Banca Mondială.

La finalul Competiției, toți concurenții vor participa la tombola dotată cu numeroase premii, dar vor fi și premii financiare la alocarea locurilor câștigătoare pe podium.

 

 

 

 

Despre Asociația Sportivă Mereu Împreună pentru Oameni:

Asociația Sportivă Mereu Împreună pentru Oameni (ASMIO) este o organizație nonguvernamentală care din 2015 se dedică incluziunii prin sport, a persoanelor cu dizabilități, oferind ghidaj și sprijin pentru integrarea socio-comunitară, în mod echitabil și egal.

Dezvoltăm programe și parteneriate care să permită sportivilor cu dizabilitate să participe la turnee și competiții sportive. Credem că împreună putem crea un ecosistem în jurul persoanelor cu dizabilități pentru a asigura egalitate de șanse și acces facil la viață și drepturi.

 

Despre Lions Club International:

Clubul Lions face parte din marea familie LIONS, reprezentată  de  Asociația Lions Clubs Internațional – cea mai mare organizaţie de servicii de voluntariat la nivel mondial. Este prezentă în peste 220 de ţări, având peste 1.400.000 de membri. Serviciile au fost oferite la peste 275 milioane de oameni, efectuând peste 6 milioane de screeninguri oftalmologice gratuite la copii și tineri, donând peste 3 milioane de ochelari, oferind tratament pentru 9 milioane de oameni cu deficiență de vedere, asigurând la 15 milioane de oameni masă caldă, asistând 3 milioane de copii bolnavi de cancer si 2 milioane de copii bolnavi de diabet, impactând 600.000 de copii prin programul de învățare socio/emoțională Lions Quest și 2,3 milioane de copii prin programul de citire.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here