Blue Air, cea mai mare companie aeriană românească și Lidl Tour, magazinul online cu vacanțe, le oferă turiștilor români zboruri directe București – Marrakech.

 

Biletele s-au pus deja în vânzare pe site-ul Blue Air www.blueairweb.com, iar de pe site-ul Lidl Tour (www.lidl-tour.ro), cei interesați de o vacanță în Maroc pot achiziționa diferite pachete turistice cu zbor directZborurile București – Marrakech încep pe 3 noiembrie și se vor desfășura, în fiecare sâmbătă, până pe 5 ianuarie 2019.

 

Pentru români, Marrakech a fost o destinație exotică dorită, dar lipsa opțiunilor de zbor directe a descurajat mulți turiști să descopere ”capitala turistică” și fosta capitală imperială a Marocului. Prin parteneriatul dintre Blue Air și Lidl Tour, turiștii se pot bucura acum de zboruri directe între București și  Orașul Roșu.

 

Marrakech este unul dintre cele mai populare orașe turistice din Maroc și ne bucurăm să oferim această destinație vibrantă clienților noștri, în parteneriat cu Lidl Tour. Fiind unul dintre centrele economice ale țării, există un potențial imens în Marrakech, atât în ceea ceea ce privește călătoriile turistice, cât și cele de afaceri, și suntem încântați să adăugăm în oferta noastră zborul direct București – Marrakech. Avem încrederea că va fi foarte bine primit de turiștii români”, a afirmat Tudor Constantinescu, Director Comercial Blue Air.

 

La rândul său Frank Wagner, CEO Lidl România a declarat:“În luna iunie aniversam doi ani de prezență Lidl Tour pe piața românească  prin lansarea, în parteneriat cu agenția Karpaten,  a primelor pachete turistice din România cu zbor direct București-Marrakech, oferindu-le astfel românilor 4 variante de vacanță în surprinzătorul Maroc. Acum, datorită parteneriatului cu Blue Air, ne propunem să îi aducem mai aproape de această destinație minunată și pe cei care își doresc vacanțe do-it-yourslef, oferindu-le posibilitatea de a achiziționa doar bilete de avion”.

 

Una dintre cele mai interesante destinații din afara Europei, Marrakech este un amestec incitant de istorie, cultură, tradiție și o energie specială care trebuie să fie experimentată pentru a fi înțeleasă. Până și celebrul creator de modă Yves Saint Laurent a fost fermecat de exotismul orașului, declarând că Marrakech l-a învățat totul despre culoare.

 

Pe lângă Orașul Roșu mai poți explora Sahara, te poți relaxa pe plajele exotice de la Agadir, ori poți face un tur al celebrelor Orașe imperiale Marrakech, Ouarzazate, Fes, Rabat sau Casablanca. Cu o arhitectură fascinantă, peisaje ce îmbină plaje cu nisip fin și deșerturi aride, bazare ce freamătă în agitația urbană și specialități culinare cu arome exotice – iată combinația fermecătoare pe care o vei trăi în Maroc, cu zborurile directe oferite de Blue Air și Lidl Tour.

 

 

 

Despre Blue Air:

Blue Air și-a început activitatea pe 13 decembrie 2004, în prezent operând peste 106 de rute în Belgia, Cipru, Danemarca, Franța, Finlanda, Germania, Grecia, Irlanda, Israel, Italia, Norvegia, Marea Britanie, Portugalia, România, Suedia și Spania. În cei peste 13 ani de activitate, Blue Air a transportat peste 21 de milioane de pasageri, iar în anul 2017 a transportat 5.061.790 pasageri.Compania are nouă baze operaționale, în București, Bacău, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Larnaca, Liverpool, Torino și Alghero. Blue Air a primit certificarea IATA Operational Safety Audit (IOSA) din partea International Air Transport Association (IATA) pentru standarde excepționale de operare și este membru cu drepturi depline IATA. Blue Air operează o flotă de 29 de aeronave Boeing 737, cu interioare moderne ce asigura pasagerilor un confort sporit și o experiență îmbunătățită pe timpul zborului. Pentru mai multe informații despre Blue Air, anunțurile legate de noile rute, bilanțul pe 2017 etc, te invităm să accesezi pagina de PRESA a site-ului blueairweb.com

 

 

Despre Lidl Tour

Lidl Tour este un magazin online cu vacanțe lansat pe piața locală în 2016. Lidl Tour oferă clienților circuite, sejururi, croaziere sau vacanțe exotice unice, către destinații variate, atât din România, cât și în jurul lumii. În doar 2 ani de la lansare, Lidl Tour a atins pragul de 15.000 de clienți și peste 800 de pachete turistice create la cel mai bun raport calitate-preț.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați www.lidl-tour.ro.

Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este este un smart discounter care le oferă clienților produse la cel mai bun raport calitate-preț și una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Europa. Lidl este prezent în 30 de țări din întreaga lume și în prezent operează aproximativ 10.500 de magazine și peste 150 de centre logistice în 28 de țări la nivel mondial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here