imagesCAG3GU9TImpozitul minim va fi eliminat in aceasta toamna, iar mentinerea cotei unice de impozitare de 16% ramane un obiectiv fundamental al Guvernului, a anuntat, vineri, premierul Emil Boc, prezent la lansarea „Cartei Albe a IMM-urilor din Romania 2010”. „Se elimina impozitul minim incepand cu aceasta toamna. Am apreciat si am spus demult ca acest impozit minim si-a produs efectul pe care l-am dorit si in aceasta toamna va fi eliminat”, a spus Boc.

El a precizat totodata ca autoritatile vor mentine cota unica de 16%, considerand ca impozitarea progresiva nu poate aduce venituri suplimentare la buget fata de nivelul actual.

„Cota unica de 16% va fi mentinuta. Va spun sincer, impozitarea progresiva nu aduce ceea ce cred unii, ca poate aduce mai mult la bugetul de stat. Am avut cota progresiva in Romania si ponderea veniturilor in PIB tot 30-31% a fost, fara un surplus. in 2005, cu introducerea cotei unice, a crescut ponderea veniturilor pe aceasta componenta, deci nu avem motive sa spunem ca ar trebui eliminata cota, fiind si un semn de stabilitate si coerenta a activitatii economice”, a spus premierul.

Ministrul Economiei, Adriean Videanu, prezent la eveniment, a apreciat ca Romania are nevoie de o noua filosofie fiscala, clara si coerenta, iar relansarea economica este unica sansa a tarii.

„Cota progresiva nu are niciun fel de valenta economica si ar putea avea, la un moment dat, cel mult una de protectie sociala. Introducerea cotei progresive va duce si mai mult salariile mari in economia gri, fara sa ajute salariile mai mici. PDL si Guvernul vor sustine cota unica, ca element de stimulare economica”, a afirmat Videanu.

Impozitul minim, introdus in primavara anului trecut, este cuprins intre 2.200 lei (aproximativ 500 euro), daca firmele au venituri totale de pana la 52.000 lei, si 43.000 lei (circa 10.000 euro) pentru venituri de peste 129 milioane lei.

Firmele care inregistreaza profit platesc impozit de 16%, dar nu mai putin de limita minima aferenta intervalului de venituri in care se incadreaza. La inceputul acestui an, Guvernul a intentionat sa inlocuiasca impozitul minim cu un impozit forfetar, insa masura a fost amanata.

Surse oficiale au declarat recent agentiei MEDIAFAX ca la discutiile din luna iunie cu reprezentantii FMI pentru mentinerea deficitului in limita convenita a existat o varianta in care TVA urma sa urce de la 19 la 25%, concomitent cu eliminarea impozitului minim.

Ulterior, Guvernul a decis sa creasca TVA de la 19 la 24% si sa mentina impozitul minim.

Ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu, a afirmat recent ca impozitul minim trebuie eliminat, intrucat nu reprezinta o solutie viabila, insa nu a precizat cand va fi adoptata aceasta decizie.

Tot ministrul Finantelor a sustinut insa ca Romania ar trebui sa treaca de la 1 ianuarie 2011, dupa sase ani de cota unica, la un sistem de impozitare progresiva a veniturilor, inclusiv a tuturor pensiilor, concomitent cu scaderea TVA.

In primavara acestui an, MEDIAFAX a prezentat un proiect al autoritatilor de a inlocui impozitul minim cu unul forfetar aplicat pentru 28 de servicii. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here