imagesCA7VT12SMinistrul finantelor, Sebastian Vladescu, si ministrul administratiei si internelor, Vasile Blaga, au declarat intr-o conferinta de presa ca principalele zone de evaziune fiscala se refera la produsele accizabile, adica la tutun si alcool. Motiv pentru care s-au intensificat controalele, s-au dat aproximativ 70.000 de amenzi si aproape 1.000 de persoane sunt cercetate.
Guvernul a decis introducerea unor noi masuri de combatere a evaziunii fiscale, printr-o ordonanta de urgenta adoptata la finele lunii mai.

Noul act normativ prevede, printre altele, controale mai stricte la introducerea in tara a prosuselor din tutun sau la comercializarea bauturilor alcoolice, precum si taxarea inversa (adica la beneficiar) a TVA la produse precum cerealele, legumele si produsele din carne.

Seful finantelor, Sebastian Vladescu, a declarat ca au fost definite zonele de maxima evaziune. Avem o lege care stabileste ca acestea sunt mai ales produsele accizabile: tutun si alcool. Ucraina, Moldova, Serbia si Marea Neagra sunt principalele puncte prin care tutunul de contrabanda ajunge in tara noastra, motiv pentru care s-au intensificat controalele in punctele de frontiera.

Pana acum au fost date peste 69.000 de amenzi si s-au pus masuri asiguratorii pe averile sau bunurile a 2.543 de contribuabili, potrivit oficialului. Totalul obligatiilor fiscale suplimentare stabilite in urma controalelor este de aproape 1 miliard de euro.

Pentru toate segmentele implicate in lupta contra evaziunii fiscale exista o decizie foarte clara: toleranta zero privind evaziunea fiscala.

Vladescu recunoaste, insa, ca partea cea mai grea va fi cea cu evaziunea marunta din piete, de pe strada, in care cetateni romani vand cantitati mici de produse. „Aici este o problema legata si de educatie, si de saracie”, a explicat ministrul.

La randul sau, seful MAI, Vasile Blaga, a dat cateva date despre contrabanda cu tigari, care ii ingrijoreaza cel mai mult pe guvernanti.

Daca anul trecut au fost verificate 11.000 de societati comerciale si s-au confiscat in 12 luni 46 milioane de tigari, anul acesta controalele intensificate au adus rezultate mult mai bune. De cinci luni, politia a confiscat 64 de milioane de tigari si numai in ultima saptamana s-au confiscat peste 9 milioane si s-au dat amenzi de peste 3 milioane de lei.

Blaga a mai declarat ca au fost confiscate foarte multe mijloace de transport si ca acestea deja nu mai incap in curtile inspectoratelor de politie, asa ca ar fi bine ca ministerul sa le poata valorifica intr-un fel.

In urma anchetelor, 921 de persoane sunt cercetate, 38 au fost deja retinute, iar 35 arestate. (Sursa: incont.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here