imagesCAL7E1RQDolarul a ajuns, in raport cu moneda nationala, la valoarea din 2003! Astfel, daca la inceputul anului cumparam un dolar cu 2,9 lei, dupa cinci luni dolarul a ajuns la un maxim de 3,40 lei. Asta pentru populatie inseamna carburanti mai scumpi. Economistii bancilor spun ca depinde mult de evolutia monedei euro. Astfel, daca zona euro nu isi revine in curand dupa situatia din Grecia, riscam sa avem un dolar la fel de puternic ca si moneda euro, respectiv de 4 lei/dolar.“In prezent exista multa neincredere din partea investitorilor in zona euro. Daca nu se stabilizeaza economia zonei euro dupa lovitura primita prin colapsul Greciei, am putea ajunge la o paritate euro dolar, respectiv la un dolar de 4,1 lei”, a declarat pentru incont.ro Ionut Dumitru, economistul sef al Raiffeisen Bank.
 
Desi insa, exista o oportunitate de a castiga niste bani de pe urma deprecierii in urmatoarea perioada, Ionut Dumitru recomanda populatiei sa economiseasca in lei, pentru ca riscul valutar este mare iar dobanzile mici.
Pe termen scurt, insa curajosii ar putea specula pe curs.
 
Cum ne va afecta aprecierea dolarului?
 
Vom plati mai mult pe benzina si motorina. Practic toate scumpirile la carburanti din ultimele luni au fost motivate de companii ca fiind efectul deprecierii leului in raport cu dolarul.
 
“Deprecierea leului in raport cu dolarul va scumpi energia pe care o aducem din strainatate”, a declarat pentru incont.ro Lucian Anghel economistul sef al BCR.
 
De ce creste atat de tare puterea dolarului
 
Economistii bancilor spun ca depindem mult de evolutia monedei euro. Astfel, daca aceasta se depreciaza cursul leu dolar este direct influentat de cursul euro dolar.
 
Si pentru ca moneda euro a fost puternic lovita de criza din Grecia, investitorii suflaq si in iaurt si isi retrag banii din tarile vestice cu economii cu probleme.
 
Practic, inafara de Grecia,mai exista tari care au adoptat moneda euro si care au probleme serioase cu sustinerea cheltuielilor bugetare.
 
Economistul sef al Bancii Nationale Valentin Lazea a declarat pentru Pro Tv ca pe termen lung va exista o paritate de 1 la 1 intrre euro si dolar. Asta inseamna ca am putea avea un curs leu dolar de 4 lei, la fel cu cel euro leu.
 
Astfel, Italia, Franta sau  Spania au anuntat masuri de austeritate, cum ar fi reducerea salariilor, sau concedieri in sistemul de stat tocmai pentru a reduce cheltuieli pe care guvernele nu mai sunt in stare sa le acopere.
 
Dupa cele intamplate in Grecia, investitorii sulfa si in iaurt, motiv pentru care isi retrag expunerea din aceste tari, determinand o depreciere a euro in raport cu dolarul.
 
Pe de alta parte, Europa ar putea forta deprecierea monedei, culmea, tocmai pentru a iesi din recesiune, este de parere Lucian Anghel, economistul sef al BCR.
 
“Exporturile vor avea de castigat. Europa se bazeaza pe exporturi. Deprecierea monedei ar putea astfel sa scoata Europa din recesiune”, a explicat Anghel. (Sursa: incont.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here