Untitled-6Piatra de temelie a constructiei europene nu este nici discursul premierului britanic Winston Churchill din 19 septembrie 1946 (rostit in Aula Universitatii din Zurich), nici „Declaratia Schuman”, lansata la 9 mai 1950 de ministrul de Externe al Frantei, pe baza unui Memorandum intocmit de adevaratul artizan al Europei Unite, inepuizabilul Jean Monnet. Uniunea Europeana are o (pre)istorie secreta, cvasinecunoscuta publicului larg si ignorata de cronicarii oficiali ai procesului de integrare.

Perioada interbelica
Text: Ideea unificarii Europei s-a nascut inca inainte de incheierea primului razboi mondial, in 1918, cand fondatorul imperiului Fiat, industriasul italian Giovanni Agnelli, a publicat o carte intitulata „Federatia Europeana sau Liga Natiunilor” (in care sustinea ca singurul antidot cu adevarat eficient impotriva sovinismului distructiv era o Europa federalizata). Principiul integrarii economiilor Frantei si Germaniei, cu accent pe carbune si otel (care avea sa stea la baza Tratatului de la Paris, din 1951), fusese enuntat, in 1919, in timpul Conferintei de Pace de la Paris, de Louis Loucheur (principalul consilier economic al premierului Georges Clemenceau). Tot Loucheur a fost cel care a avansat, in 1920, si principiul autoritatii supranationale.
O mare influenta in epoca a avut manifestul „Pan Europa”, publicat, in 1923, de contele Richard Coudenhove Kalergi. Acesta vedea ca solutie pentru mentinerea pacii pe continent contopirea industriei franceze a otelului si germane a carbunelui intr-o industrie „pan-europeana” unica, care sa fie samburele unor „State Unite ale Europei”, constituite dupa modelul american, dar fara ca aceasta sa presupuna eradicarea identitatii nationale sau reducerea suveranitatii tarilor membre. in octombrie 1926, autorul lucrarii organizeaza Congresul European de la Viena, o manifestare grandioasa, la care participa mai mult de 2.000 de politicieni, profesori universitari, oameni de afaceri, jurnalisti etc. in 1925 asistam la prima concretizare a integrarii industriei carbonifere si siderurgice din Europa. Magnatul Emil Mayrisch a fost cel care a intermediat „Acordul International al Otelului”, acoperind Franta, Germania, Belgia si Luxemburgul. in mai 1930, ministrul de Externe francez, Aristide Briand, a trimis catre guvernele din 26 de state ale Batranului Continent un „Memorandum pentru o Uniune Federala Europeana”, care urma sa fie centrata pe „conceptia cooperarii politice europene”, sa subordoneze „economicul problemei politice” si sa se preocupe de cooperarea in „transporturi, finante, munca, sanatate si colaborarea intelectuala”. Initiativa lui Briand a esuat, in ciuda sprijinului promis initial de aproape toti destinatarii Memorandumului.
„Statele Unite ale Europei” se regasesc si in sfera de interes a lui Edouard Herriot (premier al Frantei, in mai multe randuri), care publica in 1931 o carte omonima, dar si in atentia lui Arthur Salter, care incredinteaza tiparului, in anul amintit, o serie de articole purtand acelasi titlu. in scrierile lui Salter apare concret formulat principiul supranational („Statele Unite ale Europei trebuie sa fie o realitate politica, altfel nu vor putea fi una economica!”), care avea sa-i inspire lui Jean Monnet infiintarea Comunitatii Economice Europene. Dintre adeptii timpurii ai europenismului ii mai amintim pe: Konrad Adenauer (primar al orasului Koln in perioada interbelica; cancelar al RFG, dupa al doilea razboi mondial), Gustav Stresemann (coautor al Pactului de la Locarno, din 1925, care garanta securitatea reciproca pentru Franta si Germania), Leon Blum (prim-ministru al Frantei, pentru scurt timp), Winston Churchill (care spunea, in 1925, pe cand era ministru de Externe al Marii Britanii: „Numai de i-am putea impleti atat de strans pe gal si pe teuton laolalta, economic, social si moral, incat sa prevenim ocazia unor noi galcevi, si sa facem vechile antagonisme sa moara in realizarea prosperitatii reciproce si a interdependentei, atunci Europa s-ar inalta din nou”…).
Perioada celui de-al doilea razboi mondial
Artizanul constructiei europene, Jean Monnet, are primele conversatii pe tema unificarii Batranului Continent in iunie 1940, la Londra, cu generalul francez Charles de Gaulle (pe atunci, subsecretar de Stat pentru Razboi). Monnet ii propune lui de Gaulle declararea unei „Uniuni Franco-Britanice”, avand un singur guvern, forte armate reunite, cetatenie comuna si aceeasi moneda. Acest proiect indraznet ajunge pe masa premierului britanic Winston Churchill, dar, prin caderea Parisului sub ocupatie germana, chiar in acele zile, intregul plan este zadarnicit. Acelasi Jean Monnet il intalneste in 1941, la Washington, pe Paul-Henri Spaak (prim-ministru si ministru de Externe al Belgiei, in mai multe guverne), caruia ii explica, cu lux de amanunte, modul in care vede o Uniune Europeana a Carbunelui si Otelului. in 1943, in Algeria, Monnet il cunoaste pe Harold Macmillan (reprezentantul politic al Cabinetului Britanic in Mediterana) si, impreuna, pun bazele viitorului guvern provizoriu francez, „Comite Francais de Liberation Nationale”. in luna august a anului respectiv, el prezinta, intr-una din sedintele Comitetului, un Memorandum in care afirma ca „prosperitatea si progresul social vital vor ramane de neatins pana cand natiunile Europei nu vor forma o federatie a unei entitati europene care sa le sudeze intr-o singura unitate economica”, bazata pe integrarea industriilor-cheie pentru apararea nationala, precum siderurgia si extractia carbunelui.
O alta personalitate influenta in timpul celei de-a doua conflagratii mondiale este italianul Altiero Spinelli. Ajuns in inchisoare pentru activitatea sa comunista si anti-mussoliniana, el abdica formal de la ideile extremei stangi si redacteaza in 1941 un document intitulat „Spre o Europa libera si unita” (care a ramas cunoscut in istorie ca „Manifestul de la Ventotene”). Spinelli pune bazele Miscarii Federaliste Europene, in 1943, cu largul suport al rezistentei (dominate, totusi, de comunisti). in anul urmator, este organizata la Geneva o mare conferinta, cu participare internationala. Federalistii doreau crearea unei „Uniuni Federale Europene”, care urma sa aiba o Constitutie si institutii comune: Guvern supranational, Armata proprie (cu excluderea celor nationale) si Curte de Justitie. Preocupari vizand integrarea europeana apar, in perioada celui de-al doilea razboi mondial, si in tabara adversa. Astfel, ministrul de Finante al lui Hitler, Walther Funk, vine, in ianuarie 1945, cu ideea infiintarii unei „Comunitati Economice Europene”, sub conducere germana si avand o moneda unica. Aceasta dupa ce, cu 3 ani inainte, un alt economist de frunte al Reich-ului, Werner Daitz, lansase o Societate pentru Planificarea Economica si Macroeconomia Europeana, iar ministrul de Externe, Joachim von Ribbentrop, condusese un Comitet pentru Restructurarea Europei.

Vlad Hogea este doctor in Istorie, lector universitar la Universitatea „Petre Andrei” din Iasi si Universitatea Crestina „Dimitrie Cantemir” (Bucuresti), vicepresedinte national al Partidului Conservator, autor de carti, studii istorice, juridice si de politologie, articole, eseuri, interviuri, emisiuni Radio-TV. A fost deputat in Parlamentul Romaniei (2000-2008), observator la Parlamentul European (2005-2006), avocat in Baroul Iasi (1999-2009). Are in pregatire volumele „Vitralii Tricolore” si „Europa Secreta”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here