Compania low-cost Wizz Air va introduce, din iulie 2016, patru noi curse externe din Cluj-Napoca spre orase din Spania, Germania, Danemarca si Marea Britanie si va extinde totodata flota pe Aeroportul International „Avram Iancu” din oras cu o a cincea aeronava de tip Airbus A320, informeaza Mediafax.

Vicepresedintele executiv al Wizz Air, John Stephenson, a declarat, joi, intr-o conferinta de presa, la Cluj-Napoca, ca din iulie 2016 vor fi lansate patru noi zboruri externe.

„Din luna iulie 2016 vor fi lansate patru noi zboruri operate pe Aeroportul International «Avram Iancu» si vom extinde flota de aeronave a Wizz Air de la Cluj-Napoca cu cea de-a cincea aeronava de tip Airbus A320. Aceste noi curse vor avea ca destinatii Alicante (Spania), Berlin (Germania), Billund (Danemarca) si Doncaster Sheffield (Marea Britanie). Clujul a fost o poveste de succes pentru Wizz Air si am reusit sa crestem traficul cu 42 la suta din ianuarie si pana in prezent. Cu noua aeronava plasata pe aeroportul clujean vom ajunge la 17 aeronave in Romania”, a spus Stephenson.

El a afirmat ca, prin adaugarea celei de-a cincea aeronave pe aeroportul clujean, compania a venit in intampinarea cererii clientilor, baza de aici oferind curse spre 27 de destinatii din 11 tari.

„in primele noua luni ale anului 2015, traficul Wizz Air a crescut, pentru rutele din Romania, cu 20 la suta fata de aceeasi perioada a anului trecut”, a adaugat vicepresedintele Wizz Air.

La randul sau, directorul Aeroportului International „Avram Iancu” din Cluj-Napoca, David Ciceo, a declarat, in aceeasi conferinta de presa, ca noua aeronava a Wizz Air va oferi noi oportunitati de calatorie pentru pasageri.

„Traficul de pasageri pe care il vom avea in acest an a depasit prognozele noastre. Estimam 1.400.000 de pasageri, cifra finala urmand sa fie 1.480.000 de pasageri. in anul 2020, aeroportul clujean ar putea ajunge la peste 2,2 milioane de pasageri. De aceea, pentru noi, extinderea pistei la 3.500 de metri este foarte importanta”, a spus Ciceo.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here