Recent, controlorii de trafic aerian de la ROMATSA au facut greva de avertisment, pe timp de doua ore.

Pornind de la acest eveniment, Centrul European al Consumatorilor – ECC Romania a publicat cateva informatii utile pentru pasagerii companiilor de transport aerian care se vor confrunta, in viitor, cu situatii similare.

Astfel, pasagerii care au zborurile intarziate sau anulate ca urmare a unei astfel de greve, au urmatoarele drepturi:
– in primul rand, ei trebuie sa fie informati asupra drepturilor pe care le au chiar de catre cei care au organizat protestul respectiv;
– pe de alta parte, pasagerii trebuie sa primeasca mese si racoritoare, in cantitati proportionale cu timpul de asteptare pana la incheierea grevei si reluarea activitatii companiei aeriene;
– de asemenea, ei au dreptul sa li se permita efectuarea a doua apeluri telefonice gratuite;
– in cazul in care nu au primit mese si racoritoare, pasagerii sunt sfatuiti sa pastreze bonurile si chitantele pentru sumele cheltuite personal in acest sens, pentru ca – ulterior – sa poata solicita banii inapoi de la compania aeriana respectiva.

in privinta compensatiilor prevazute pentru anulari si intarzieri prelungite de zboruri (este vorba despre ajungerea la destinatie cu o intarziere egala sau mai mare de trei ore), situatia pasagerilor trebuie analizata de la caz la caz, impreuna cu masurile luate de compania aeriana, pentru a limita prejudiciul cauzat pasagerilor.

Trebuie stiut, insa, ca greva poate fi considerata o imprejurare exceptionala, ce exonereaza companiile de transport aerian de la plata acestor compensatii. Dar acest lucru este realizat, de obicei, de instantele de judecata. (Daniel Negut)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here