Un studiu realizat de compania de cercetare GfK Romania la solicitarea Gothaer Asigurari Reasigurari pe segmentul asiguratilor din marile orase ale tarii cu varste cuprinse intre 30 si 55 de ani, cu educatie medie si superioara si venituri de peste 1350 lei, arata ca respondentii cu educatie superioara sunt preponderent cei care contracteaza polite de asigurare facultative.

Totodata, studiul arata ca bucurestenii sunt cei care se informeaza mai mult din mediul online cu privire la asigurari, accesand site-urile companiilor. Rezultatele indica si faptul ca romanii cu studii superioare tind sa acceseze mai des site-uri care ofera comparatii de preturi si site-urile companiilor de asigurari pentru a se informa. De asemenea, ei sunt si cei care par a lua in calcul cel mai des consultanta unui broker de asigurare.

Canalele TV (85%) si internetul (27%) sunt in topul surselor de informare care au dus la cresterea notorietatii companiei in Romania. Publicitatea de tip outdoor a avut si ea o contributie semnificativa (21%), in special in randul publicului din Bucuresti.

„Studiul pe care l-am realizat cu GfK ne-a aratat ca suntem perceputi de clientii si potentialii nostri clienti drept o companie moderna, care ofera produse adaptate nevoilor lor si care comunica printr-un limbaj usor de inteles. Aceste rezultate ne bucura foarte mult, pentru ca sunt in concordanta cu pozitionarea noastra, transmisa prin campaniile derulate si cu misiunea companiei noastre de asigurari in Romania: sa ne protejam cat mai bine clientii, oferindu-le produse de calitate pe care sa le inteleaga si servicii care sa le intreaca asteptarile”, a declarat Ilona Alexandru, Director Marketing si Comunicare, Gothaer Asigurari Reasigurari.

Un alt fapt relevat de studiul recent este ca mai mult de o treime dintre respondentii care cunosc brandul Gothaer declara ca aceasta este una dintre companiile pe care le iau in calcul cand aleg sa isi faca o asigurare. Acest lucru a fost relevat si de rezultatele financiare ale companiei in 2013, asiguratorul raportand o crestere de peste 75% a primelor brute subscrise si un numar dublu de clienti (peste 52.000) comparativ cu anul 2012.

„Rezultatele anului trecut ne arata ca 1 din 3 clienti din portofoliul nostru alege sa incheie mai mult de o polita de asigurare la Gothaer. Consideram acest fapt o performanta pentru o companie al carei nume exista in piata de profil de numai un an, demonstrandu-ne ca asiguratii nostri au incredere in serviciile si produsele Gothaer, fiind multumiti de interactiunea pe care o au cu noi pe tot parcursul colaborarii”, a completat Ilona Alexandru.

Studiul a fost realizat de GfK Romania pe un esantion de 500 de respondenti, metoda folosita fiind CAWI (Computer-assisted web interviewing).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here