Ponderea romanilor care cumpara alimente online a crescut de la 4,8% in 2011 la 7,2% anul trecut, potrivit Daedalus Millward Brown, care arata ca 75% dintre participantii la un studiu realizat de firma intentioneaza sa cumpere produse din magazinele online ale hipermarketurilor si supermarketurilor.

in acest context, tot mai multi retaileri isi deschid magazine online, informeaza Mediafax.

Anul trecut, primul pas a fost facut de Carrefour, care si-a lansat oficial hipermarketul online la sfarsitul lunii iulie. Serviciul este disponibil pentru Bucuresti si localitatile limitrofe, cu livrare la domiciliu. Acesta a fost urmat de cora, care a deschis in decembrie hipermarketul coradrive, prin care clientii pot sa cumpare produsele online si le ridica ulterior din magazin, si care a anuntat ca va incepe livrarile la domiciliu in acest an.

La sfarsitul anului trecut si Mega Image, cea mai mare retea de supermarketuri din Romania, a anuntat ca va inaugura serviciul de livrari la domiciliu in primul trimestru al acestui an.

Cel mai recent anunt a fost facut de Selgros, care a intrat in comertul online printr-un parteneriat cu platforma de servicii de aprovizionare online megamarket.ro, prin care va livra direct clientilor peste 11.000 de produse alimentare si nealimentare.

Conform unor estimari anterioare ale Carrefour Romania, retailul online reprezinta sub 1% din totalul vanzarilor de alimente din Romania.

Topul serviciilor si produselor achizitionate de romani de pe internet este condus, potrivit Daedalus, de plata facturilor de utilitati (42,8%), dupa care urmeaza imbracaminte/incaltaminte (37,8%), electronice (37,4%), cosmetice/parfumuri (34%), electrocasnice (30,9%), produse si servicii de telefonie mobila (28,8%), computere/componente computere (28,4%), carti/ziare/ reviste (22,3%), jucarii (14,4%), software/jocuri (12,8%), bilete la diferite spectacole/concerte (12,2%), bilete de avion (10,4%), produse alimentare (7,2%), produse sportive (6,8%), muzica/filme (6,3%), alte produse (10,2%).

Cresteri importante ale vanzarilor online au inregistrat din 2011 categoriile electrocasnice, software/jocuri, produse alimentare, computere/componente computere si jucarii. Cea mai mare scadere a fost raportata de biletele de avion.

in ceea ce priveste modalitatea de livrare, 77,3% prefera livrarea la domiciliu, restul optand pentru ridicarea produselor din magazine. Cele mai utilizate modalitati de plata sunt plata la livrarea coletului (79,3%), cardul bancar (34,9%) si transfer prin online banking (18%).

Potrivit Daedalus, suma medie platita pentru cumparaturile online este de 281 euro, in scadere de la 312 euro in 2011. Cei mai multi romani care cumpara online (37,2%) cheltuiesc pana la 100 de euro, 31,1% intre 101 si 300 de euro, 14% intre 301 si 500 euro, 7,4% intre 501 si 700 euro, 5,2% intre 701 si 1.000 euro si 5,2% peste 1.000 euro.

Rata de penetrare a comertului online este estimata la 20,6% in 2013, fata de 16,4% in 2010, iar valoarea acestuia (plati prin intermediul cardului) este preconizata la 286 milioane euro.

Printre principalele bariere pentru a cumpara online enumerate de respondentii studiului Daedalus sunt neincrederea intr-un produs care nu este vazut inainte (48,1%), nesiguranta folosirii datelor cardului pe internet (35,4%), lipsa unui card bancar (27,8%), grija scazuta fata de manipularea coletelor (16,5%) si neincrederea in magazinele online (16,5%).

Studiul a fost realizat in mediul urban si au participat persoane cu varsta cuprinsa intre 18 si 65 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here