BMW, numarul unu la nivel mondial in randul producatorilor de automobile pe segmentul premium, va plati majoritatii angajatilor din Germania prime de 7.630 de euro pentru 2012, cel mai bun an din istoria grupului, scrie Mediafax.

Muncitorii specializati germani vor primi prime de 7.630 de euro, echivalentul a doua salarii si jumatate, se arata intr-un comunicat al constructorului auto german.

Aceasta suma va fi primita de o mare parte dintre salariatii BMW din Germania si nu reprezinta o medie a sumelor platite angajatilor si nici un maxim, a precizat un purtator de cuvant al grupului.

in total, aproape 77.000 de persoane lucreaza in Germania pentru BMW si toti vor primi prime, cu exceptia celor care au lucrat mai putin de un an in companie.

Marile companii germane au inceput in ultimii ani sa imparta profitul cu angajatii, tendinta care s-a mentinut in acest an, in special in cazul constructorilor auto.

Daimler, proprietarul Mercedes-Benz, va plati 3.200 de euro celor peste 130.000 de angajati, iar Volkswagen va acorda o suma bruta de 7.200 de euro celor 100.000 de salariati din Germania.

Grupurile Continental si Bayer au anuntat la randul lor ca vor acorda prime angajatilor pentru 2012.

Anul trecut, profitul BMW a depasit pentru prima oara 5 miliarde de euro, iar cifra de afaceri a atins un nivel record de 76,85 miliarde de euro. La sfarsitul lui 2012, BMW avea peste 105.000 de angajati la nivel mondial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here