Consiliul Judetean Cluj a obtinut la sfarsitul saptamanii trecute in cadrul Galei de decernare a Premiilor Competitiei Nationale „Inovatie si calitate in sectorul public”, editia a V-a, 2012, organizata de Agentia Nationala a Functionarilor Publici, doua dintre cele trei premii I la nivel national corespunzatoare pilonilor: Responsabilitatea si implicarea institutionala in sprijinul grupurilor sociale vulnerabile, Protejarea si promovarea patrimoniului național in colaborare cu societatea civila, Implementarea unor mecanisme de comunicare instituționala in slujba cetațeanului.

Consiliul Judetean Cluj a participat la aceasta competitie a celor mai bune si inovative proiecte din administratia publica romaneasca cu aplicatiile aferente proiectelor „Campionii Clujului” si „Acasa in Transilvania” in cadrul primilor doi piloni – Responsabilitatea si implicarea institutionala in sprijinul grupurilor sociale vulnerabile, respectiv Protejarea si promovarea patrimoniului național in colaborare cu societatea civila.

Performanta Consiliului Judetean consta in faptul ca, in competitia finala a celor mai bune proiecte implementate in ultima perioada de timp si transmise de autoritatile publice locale din Romania, a reusit sa obtina doua locuri I la nivel national din cele trei posibile, in conditiile in care proiectele depuse au fost evaluate de un comitet independent de experti si reprezentanti ai universitatilor, mass-media si ONG-urilor de profil a caror obiectivitate nu poate fi pusa sub semnul indoielii.

Reamintim in acest context faptul ca proiectul „Campionii Clujului” a presupus organizarea, in premiera la nivel national si pentru prima data dupa anul 1990, a unor competitii sportive de atletism si fotbal pentru elevii de gimnaziu, la nivelul intregului judet, fiind cooptate absolut toate localitatile, pana la cele mai mici dintre ele. Scopul proiectului a fost atat de a incuraja practicarea sportului in randul tinerilor, la nivel de masa, pentru a dobandi un stil de viata sanatos cat si la nivel de performanta, oferindu-li-se astfel copiilor si tinerilor cu aptitudini sportive deosebite sansa de a se realiza prin sport. in cazul acestui proiect au fost apreciate o serie de elemente printre care atitudinea pro-activa si preventiva a Consiliului Judetean Cluj care, sesizand o problema reala si grava a societatii actuale care afecteaza practic o generatie intreaga si o pondere semnificativa a unei categorii a populatiei, a actionat si a initiat un proiect menit sa contribuie la rezolvarea ei, inclusiv sub aspectul reducerii discriminarii la care sunt supusi in momentul de fata copiii din mediul rural. Totodata, acest proiect este si o premiera la nivel national, astfel de proiecte nemaifiind derulate in ultimii 20 de ani. Comisia de analiza a apreciat in mod deosebit si nivelul extrem de redus al costurilor din punctul de vedere al implicarii banilor publici precum si posibilitatea de a fi foarte usor diseminat si replicat la nivelul altor judete. Datorita interesului pe care l-a generat, programul va continua in anii viitori astfel incat un numar cat mai mare de reprezentanti ai viitoarelor generatii adulte sa poata beneficia de avantajele lui.

In ceea ce priveste proiectul „Acasa in Transilvania”, acesta a presupus stabilirea unei relatii de parteneriat a Consiliului Judetean cu sectorul privat si cu cel neguvernamental, reprezentantii acestora din urma fiind incurajati sa „adopte” un obiectiv din parcul National Romulus Vuia si sa suporte costurile de restaurare ale acestuia. in schimb, Consiliul Judetean s-a angajat sa promoveze in toate modurile posibile sprijinul oferit de catre societatile comerciale sau ong-urile respective. in cazul acestui proiect juriul a apreciat modelul de bune-practici initiat de Consiliul Judetean Cluj in ceea ce priveste colaborarea de succes intre sectoarele public, privat si cel neguvernamental, intr-un demers integrat, in scopul rezolvarii unei probleme reale a comunitatii. Prin intermediul acestei initiative, Consiliul Judetean Cluj a oferit posibilitatea agentilor economici care activeaza in judetul Cluj de a demonstra responsabilitate sociala si solidaritate cu comunitatea din care provin si pe ale carei resurse isi dezvolta afacerea. Reactia pozitiva la acest demers al Consiliul Judetean Cluj a creat premisele transformarii acestui proiect intr-unul pilot, care poate fi replicat le nivelul intregii tari, acest model putand fi usor preluat si de catre alte administratii publice locale. Acest fapt a fost posibil si datorita caracterului inovator care consta in schimbul de roluri, faptul ca o institutie publica s-a transformat dintr-un contribuitor net, un „donator” de fonduri, intr-un beneficiar al suportului sectorului privat si al celui neguvernamental.

Castigarea acestor doua premii I la nivel national in cadrul celei mai prestigioase competitii a proiectelor din administratia publica din Romania are menirea de a atesta profesionalismul corpului de experti din cadrul Consiliului Judetean Cluj, cu atat mai mult cu cat este vorba despre nu mai putin de 5 premii I la nivel national obtinute de Consiliul Judetean Cluj prin intermediul departamentului de resort – Serviciul Relatii Publice in mai putin de 8 luni. Reamintim in acest context faptul ca, in luna noiembrie 2011, Consiliul Judetean a obtinut premiul I la nivel national in cadrul aceleiasi competitii organizate de ANFP pentru proiectul Accesul la cultura al copiilor din mediul rural iar in luna mai 2012 Consiliul Judetean a obtinut premiile I la nivel national in cadrul Competitiei „Cele bune sa se adune” organizate de Revista Romana de Administratie Publica Locala, premiate fiind proiectele referitoare la Edificarea noului stadion al judetului – Cluj Arena si respectiv Accesul la cultura al copiilor din mediul rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here