Parlamentul European a aprobat joi aderarea Croatiei la UE (in cadrul unei proceduri cerute de tratate). Cu toate acestea, deputatii europeni au cerut Zagrebului rezolvarea provocarilor inca existente, precum cele din sistemul juridic si continuarea luptei impotriva coruptiei si crimei organizate. Croatia ar putea deveni al 28-lea membru UE pe 1 iulie 2013.

Propunerea de aprobare de catre Parlament a aderarii Croatiei la UE – raportor Hannes Swoboda (Grupul Aliantei Progresiste a Socialistilor si Democratilor din Parlamentul European, Austria) – a fost adoptata cu 564 de voturi pentru, 38 impotriva si 32 de abtineri. Urmatorul pas este semnarea tratatului de aderare de catre Croatia si statele membre UE in cadrul Consiliului European din 8-9 decembrie. Apoi, tratatul va fi ratificat in toate cele 27 de state UE. Croatia ar putea deveni al 28-lea membru UE pe 1 iulie 2013. decizia a fost primita cu aplauze de catre deputatii din sala de sedinta.

„Astazi este o zi buna pentru Croatia si UE”, a subliniat Presedintele Buzek dupa vot, adaugand: „Parlamentul European si-a folosit toata puterea pentru a sprijini aderarea Croatiei. Am dat un semnal clar al dorintei noastre de a avea Croatia in interiorul UE. Croatii vor avea in curand posibilitatea de a a-si demonstra sprijinul pentru UE printr-un referendum”, a adaugat Presedintele,

intr-un raport nelegislativ, intocmit de domnul Swoboda si adoptat cu 550 de voturi pentru, 34 impotriva si 41 de abtineri, deputatii europeni au salutat incheierea negocierilor de aderare, cer croatilor sa participe la referendum si sa voteze tratatul de aderare si cer statelor membre sa incheie repede procesul de ratificare. Eurodeputatii si-au exprimat speranta ca vor primi cat mai curand in Parlamentul European observatori croati.

Deputatii europeni au subliniat faptul ca vor urmari procesul de monitorizare pre-aderare si cer Comisiei Europene sa informeze Parlamentul despre cum onoreaza autoritatile croate angajamentele facute in cadrul negocierilor.

Croatia este pregatita pentru aderare, au spus deputatii europeni, dar trebuie sa abordeze provocarile inca existente, precum cele din sistemul juridic si sa continue lupta impotriva coruptiei si crimei organizate.

Eurodeputatii cer Croatiei sa-si intensifice eforturile de condamnare a criminalilor de razboi, sa puna in aplicare recomandarile Tribunalului Penal International pentru fosta Iugoslavie si sa incurajeze intoarcerea refugiatilor de razboi, in special a celor sarbi.

Parlamentul European cere Croatiei sa continue reformele structurale in economie, sa stimuleze ocuparea fortei de munca revitalizand piata muncii si sa incurajeze consolidarea fiscala pentru stimularea competitivitatii.

Madalina MIHALACHE
European Parliament
Directorate General for Communication

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here