Agentia Nationala a Functionarilor Publici a organizat joi, 24 noiembrie 2011, seminarul cu tema “Abilitati manageriale si gestionarea resurselor umane“. Evenimentul a reunit prefecti si subprefecti din Romania, participanti la Programul de formare specializata pentru ocuparea unei functii publice corespunzatoare categoriei inaltilor functionari publici, precum si alti reprezentanti ai administratiei publice romanesti.
La deschiderea evenimentului au participat Andras SZAKAL – secretar de stat, presedinte ANFP, Constantin MIHART – director general in cadrul Directiei Generale pentru Relatiile cu Institutiile Prefectului din MAI, Philippe NAVARRE – prefect din Franta si Jean-Baptiste CUZIN – atasat pentru cooperare tehnica in cadrul Ambasadei Republicii Franceze in Romania.
Pe parcursul derularii seminarului, invitatul extern a impartasit experienta sistemului administrativ francez privind dezvoltarea abilitatilor manageriale si gestionarea resurselor umane.
„Este important sa avem un corp al inaltilor functionari publici de elita, de aceea, valorificam continuu experienta si expertiza colegilor nostri din Franta, in special in contextul in care ne-am inspirat din modelul francez al functiei prefecturale inca de la momentul crearii acestei functii publice in Romania”, a mentionat domnul Andras SZAKAL, presedintele ANFP.
Seminarul s-a inscris in seria activitatilor cuprinse in Planul de actiuni pe anul 2011 in vederea punerii in aplicare a Protocolului de cooperare in domeniul administratiei publice intre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Franceze, semnat la Paris, la 22 aprilie 2008.

Directia Comunicare si Relatii Internationale

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here