protect_your_moneyReducerea contributiilor totale de asigurari sociale este o masura buna pentru stimularea competitivitatii, a declarat marti Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR, care considera ca o astfel de decizie este sustenabila din punct de vedere al bugetului de stat. „Se pare ca impozitarea la nivelul firmelor este excesiva in Romania. Toata lumea stie ce costuri sunt pentru angajatori cu ocuparea. Masura de reducere a CAS a fost initiata de pe vremea Guvernului Nastase daca va aduceti aminte si a urmat un trend care s-a intrerupt din cauza ca au existat niste dificultati. Imediat ce sunt indeplinite conditiile pentru reducerea CAS, trebuie redus CAS-ul”, a spus Croitoru, prezent la seminarul „Finantarea operatiunilor de comert exterior” organizat de Ziarul Financiar.

El a mentionat ca scaderea contributiilor nu trebuie sa afecteze bugetul si crede ca aceasta masura este sustenabila, dar calculele exacte vor fi facute de Ministerul Finantelor.

„Interesul tau este sa promovezi aceasta masura pentru ca este legata direct de competitivitate. si cand te gandesti, acesta este obiectivul cel mai nobil, sa spun asa, sa lasi sectorul sa fie competitiv. Reduci atat cat iti permiti. Pe buget stau prea multe lucruri si atunci faci cat poti, mai bine un pas mic in directie buna decat deloc”, a continuat oficialul BNR.

El a aratat ca reducerea CAS se reflecta in profitul firmei, ceea ce inseamna ca exista o resursa de investitii.

„Ca o concluzie, eu v-am spus. Daca este sa stimulezi competitivitatea si crezi in acesta idee, atunci este bine sa reduci CAS-ul. Mai ales ca este si un dezavantaj competitiv, multe alte state au sisteme mai putin opresive”, a adaugat Croitoru.

Guvernul ia in calcul reducerea in al doilea semestru a contributiilor totale de asigurari sociale de la 44% la 41% prin scaderea cu trei puncte a cotelor platite de angajator, iar in perioada urmatoare va fi stabilita exact si data de la care va fi operata relaxarea fiscala.

Reducerea CAS va face parte dintr-un pachet mai larg de masuri de stimulare economica, incluzand reducerea cotei unice de impozitare, incepand cu anul viitor, si introducerea cardului de creditare destinat intreprinderilor mici si mijlocii. Variantele discutate pentru cota unica de impozitare sunt reducerea de la 16% la 14% sau la 12%.

Referindu-se la o eventuala reducere a cotei unice de impozitare, Croitoru a spus ca trebuie evaluat daca o astfel de masura este sustenabila in dinamica pentru a nu se reveni dupa o anumita perioada cu o actiune in sens invers, care sa destabilizeze mediul de afaceri.

„Din sistemul de cota unica iesi foarte greu pentru ca sunt foarte multe lovituri date competivitatii daca introduci o scara progresiva. Daca vrei sa iesi din cota asta si impozitezi salarii eficiente, dintr-un foc ai omorat eficienta, deci nu este un lucru bun. Apoi, daca vrei sa reduci cand ai multe, multe alte presiuni, trebuie sa stii ca masura este intr-adevar sustenabila nu punctual, ci in dinamica, pentru ca asa cum am spus nu poti sa iesi din aceasta masura usor si strici niste planuri de afaceri, le creezi perspectiva ca in loc de 16% lucrezi cu 12% si dupa doi ani iti dai seama ca nu poti si vii iar cu 16% sau cu mai mult. Acesta nu este un mediu de afaceri predictibil. Deci te gandesti de zece ori si tai odata. Nu cred ca este cazul sa umble la cota unica”, a spus consilierul guvernatorului bancii centrale.

Croitoru a vorbit si despre schimbarea modelului de crestere economica, aratand ca modificarea trebuie sa vizeze potentialul de extindere a consumului, care reprezinta aproape 80% din avansul PIB.

„Cum o scada 80-90% si sa creasca intregul. Niciodata nu se va intampla. Un model trebuie schimbat in sensul ca trebuie presarate stimulente in societate ca acel consum sa nu mai depaseasca nivelul lui potential”, a afirmat Croitoru.

El a spus ca nu cunoaste nivelul potential al consumului, adica trendul acestuia pe termen lung, mentionand insa ca PIB-ul potential este de 4%. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here