o campanie de conștientizare lansată de Forumul Român de Diabet
 

București, 13 noiembrie 2020

 

Cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului, Forumul Român de Diabet lansează o provocare.

Diabetul zaharat tip 2 este o condiție medicală mai gravă decât îți imaginezi, dar care poate fi prevenită. Intră acum pe www.nutejoci.ro și fă-ți testul de risc. Află azi cum iți poți schimba viața, înainte ca diabetul să o facă. Până nu e prea târziu. Cu diabetul nu te joci!”

 

De ce? Pentru că:

 

  • În România nu se vorbește suficient despre diabetul zaharat: 1 din 11 persoane suferă de această boală, iar speranța lor de viață este cu 8,5 ani mai mică față de restul populației.
  • Numărul estimat al celor care au diabet este de peste 1.700.000, iar cei mai mulți ajung pentru prima dată la medic în stadii avansate ale bolii, cu complicații deja instalate.
  • 1 din 2 români cu diabet zaharat este spitalizat din cauza complicațiilor, de multe ori acestea fiind foarte grave și ireversibile: risc de orbire, complicații cardiovasculare, renale, amputări la nivelul membrelor inferioare etc.
  • Diabetul zaharat tip 2 provoacă peste 50% dintre amputările de la nivelul membrelor inferioare, iar 40% dintre persoanele cu această suferință ajung să aibă probleme cu vederea.
  • La nivel de percepție, deși are un potențial fatal și duce la apariția a numeroase comorbidități, diabetul zaharat se află doar la jumătatea listei bolilor pe care românii le consideră grave.
  • Organizația Mondială a Sănătății plasează persoanele cu diabet zaharat în prima categorie de risc în contextul pandemiei SARS-COV-2: 30% dintre persoanele decedate în urma COVID-19 sufereau și de această condiție medicală.

 

În acest context, care riscă să devină din ce în ce mai complicat, Forumul Român de Diabet a lansat campania Cu diabetul nu te joci , care urmărește să crească nivelul de conștientizare a diabetului zaharat tip 2 și a gravității consecințelor sale, astfel încât românii să fie mult mai atenți la schimbări ale stilului de viață pe care le pot face pentru a preveni instalarea bolii. De-a lungul acestui an, obiectivul principal al Forumului Român de Diabet a fost să se asigure că acest mesaj ajunge la cât mai mulți români.

 

Campania scoate în evidență cauzele care pot provoca diabetul zaharat tip 2 și felul dramatic în care această boală ne poate afecta viața.

Gândită ca un avertisment, campania urmărește, prin accente emoționale, uneori fruste și fără menajamente, să conducă oamenii către website-ul campaniei – www.nutejoci.ro – pentru a-și face testul de risc. Website-ul oferă, de asemenea, informații despre diabet și noțiuni de prevenție într-un limbaj accesibil.

 

Campania Cu diabetul nu te joci se derulează în social media (Facebook și Instagram) și se adresează populației active urbane, cu vârste cuprinse între 25 – 45 de ani, încurajând populația să adopte schimbări în bine ale stilului de viață.

 

După trei luni de campanie, mesajul a ajuns la peste 1.700.000 de persoane și peste 8.000 de persoane au accesat site-ul campaniei – nutejoci.ro – dintre care 3.500 și-au făcut testul de risc.

 

Ce ai putea să faci în plus de Ziua Diabetului? Fă-ți ție și celor dragi testul de risc de diabet zaharat tip 2. Va fi, cu siguranță, cel mai important lucru pe care l-ai făcut azi. Și îți mai lansăm o provocare – ție și prietenilor tăi: reușim azi să fim 5000 cei care își fac testul?

 

***

Forumul Român de Diabet este o platformă de colaborare care reunește asociații de pacienți, autorități din mai multe domenii, societăți medicale și reprezentanți ai producătorilor de medicamente. Inițiativa se alătură celei similare create la nivelul Federației Europene a Industriilor și Asociațiilor Farmaceutice și Forumului European al Diabetului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here