• Noua achiziție va fi integrată sub rețeaua Sfânta Maria, parte a Grupului MedLife.
  • Odată cu această tranzacție, rețeaua Sfânta Maria își consolidează prezența și în vestul țării.
  • În prezent, Sfânta Maria este cea mai mare rețea de clinici și laboratoare după marii jucători din piață. Brandul deține peste 60 de unități medicale proprii și este prezent în București, Brăila, Măgurele, Bacău, Sibiu, Galați, Iași și, mai nou, Timișoara.
  • Sfânta Maria deține cea mai mare rețea de medici în contract CAS și vine în întâmpinarea nevoilor în special a pacienților cu venituri medii și mici.
  • Compania are ambiții naționale, având active atât proiecte de dezvoltare prin achiziție, cât și organice.

București, 29 iunie 2022: MedLife, liderul pieței de servicii medicale private din România, anunță semnarea achiziției pentru pachetul majoritar de 80% din acțiunile companiei SC M-Profilaxis SRL, una din policlinicile de top din Timișoara. Compania va fi integrată sub brandul Sfânta Maria, prin care rețeaua își extinde prezența în zona de vest a țării.

Profilaxis Timișoara are o experiență de aproape 25 de ani pe piața locală și este unul dintre cei mai cunoscuți operatori medicali din Timișoara, care asigură pacienților servicii complete de prevenție și profilaxie. Unitatea medicală integrează servicii de medicina muncii, ambulatoriu, compartiment de spitalizare de zi și un portofoliu important de abonați.

În cadrul unității, pacienții pot efectua consultații medicale la peste 25 specialități, printre care cardiologie, O.R.L, dermatologie, alergologie, diabet, nutriție și boli metabolice, medicină de familie și altele, serviciile fiind asigurate de o echipă formată din peste 50 de medici proprii și colaboratori. Odată cu achiziția unității medicale, atât pacienții, cât și abonații rețelei Sfânta Maria vor putea beneficia de asistență medicală în cadrul Profilaxis.

„Continuăm planurile noastre strategice de extindere a rețelei Sfânta Maria, al doilea brand parte din grupul MedLife, care are în focus pacienții ce își doresc să acceseze în mod special servicii în regim CAS. Rețeaua Sfânta Maria are deja o acoperire bună în capitală și în regiunea centrală și de est, iar odată cu noua tranzacție, reușim să fim mai aproape de pacienții din zona de vest a țării și să le oferim servicii de diagnostic și tratament la cele mai bune standarde”, a declarat Dorin Preda, Executive Director al MedLife Group.

Brandul medical Sfânta Maria a fost lansat în urmă cu 5 ani și a devenit una dintre cele mai importante rețele naționale de sănătate. Aceasta operează pe piața serviciilor medicale cu peste 60 de unități medicale proprii, care au rezultat în urma proiectelor de achiziție și a dezvoltărilor organice, după cum urmează: 15 clinici, în Bucureşti, Bacău, Galați, Măgurele, Iași și Sibiu, 11 laboratoare, în Bucureşti, Brăila, Bacău și Galați, precum şi peste 30 de puncte de recoltare.

Sub brandul Sfânta Maria operăm cea mai extinsă rețea de medici de familie și specialiști în contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, oferind acces la servicii medicale de calitate, decontate, pentru 500.000 de pacienți anual. În rețeaua Sfânta Maria, punem la dispoziția pacienților cea mai complexă paletă de servicii medicale acoperite de asigurarea publică din piață: spitalizare de zi, analize medicale, ecografie, radiologie, recuperare medicală, kinetoterapie și multe altele”, a declarat Cristian Sas, Directorul Executiv al rețelei Sfânta Maria.

 

***

Despre Sistemul Medical MedLife:

Sistemul Medical MedLife a pornit acum 28 de ani, s-a dezvoltat sănătos și a devenit cel mai mare furnizor de servicii medicale private din România. Antreprenorii români, care au pus bazele acestei companii, au investit și s-au implicat pentru a aduce schimbare în sistemul de sănătate românesc, au crezut în inovație și au îndrăznit să țintească cât mai sus, pentru a oferi pacienților români calitate, profesionalism, grijă și respect pentru nevoile lor.

 

Compania operează cea mai extinsă reţea de clinici, una din marile reţele de laboratoare medicale, spitale generale şi specializate şi are cea mai mare bază de clienţi corporate pentru Pachete de Prevenţie în Sănătate din ţară. În 2016, MedLife a fondat brandul medical Sfânta Maria, integrat în cadrul sistemului medical și care operează în prezent cu peste 60 de unități medicale proprii la nivel național, ce au rezultat în urma proiectelor de achiziție și a dezvoltărilor organice.

MedLife este, de asemenea, din punct de vedere al vânzărilor, unul dintre cei mai mari jucători de servicii medicale private din Europa Centrală și de Est.

 

Grupul MedLife are un istoric de succes în ceea ce privește atât creșterea organică, cât și creșterea prin achiziții. Echipa sa puternică si experimentată de management, alcătuită 100% din români, a fost capabilă să creeze și să gestioneze aceste oportunități de creștere, dobândind cunoștințe și experiență valoroase, care să îi permită găsirea celei mai bune căi pentru continuarea cu succes a extinderii.

 

Fiind o companie românească cu tradiție, MedLife a ales să se listeze la Bursa din România, fiind un model al listărilor pe piața locală de capital. A deschis orizonturi, iar prin guvernanța corporativă pe care o are implementată a inspirat și alte companii locale spre a porni pe acest drum și a ajuta la dezvoltarea capitalului românesc și a economiei. Acțiunile emise de MedLife SA sunt admise la tranzacționare pe piața reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori București, Categoria Premium, având simbolul de tranzacționare ″M″.

 

În perioada de pandemie MedLife a reușit să joace un rol esențial în societate și să capete un statut de lider detașat în monitorizarea pandemiei prin implicarea activă în zona de cercetare.

 

Compania continuă să investească în proiecte cu impact asupra comunității locale, în tehnologie și infrastructură. Creează locuri de muncă și dezvoltă un ecosistem care contribuie la dezvoltarea și menținerea unei Românii sănătoase.

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here