91 din 100 de tineri NEET sunt mulțumiți de situația lor curentă

Dintre cei peste 1.400 de tineri NEET – care nu studiază și nici nu lucrează deși ar putea – contactați de Junior Achievement în România de la începutul acestui an, doar 126 (9%) sunt interesați să schimbe această stare de fapt. Ponderea celor care doresc să colaboreze și să se implice concret în acest demers este și mai mică: 5 din 100 de persoane contactate. Tinerii din Ialomița, Giurgiu, Galați și Vrancea consideră colaborarea necesară un efort mult prea mare, care le-ar schimba starea curentă, în care se descurcă și fără a merge la cursuri sau a lucra. Deși sunt capabili să își finalizeze studiile și să muncească, majoritatea nu își doresc să facă acest lucru.

Profil personalizat pentru fiecare tânăr NEET

Inerția, starea curentă și obișnuința cu zilele în care doar vremea se schimbă reprezintă principalele bariere care îi împiedică pe tinerii NEET să fie mai motivați. Aplicând o serie de tehnici derivate din metoda FROG, specialiștii Junior Achievement interacționează direct cu acești tineri și îi motivează să își dorească mai mult de la ei înșiși, să se pregătească profesional, să se angajeze sau să-și urmeze visul de a avea propriul lor start-up. Dispersarea lor geografică necesită lungi convorbiri telefonice cu fiecare dintre ei și organizarea de seminarelor online  pentru instruire, identificarea pasiunilor și a punctelor forte. Tinerii își dau acordul și pentru fiecare dintre ei este realizat câte un profil personalizat. Spre deosebire de un CV, profilul personalizat oferă informații despre aptitudini, abilități, cunoștințe și preferințele de lucru sau studiu.

De ce rămân tinerii NEET în această situație

Unii tineri NEET nu au mijloacele necesare pentru a accesa internetul, pentru a își deschide un cont de e-mail sau a-și căuta un loc de muncă. Alții nu au nici resursele elementare pentru a se pregăti și a se deplasa la un interviu ori pentru a își planifica și implementa ideile care i-ar transforma în mici antreprenori. Prin proiectul NEETs in Entrepreneurship, toate aceste bariere aparent insurmontabile sunt ridicate pentru tinerii care doresc să schimbe ceva. Cei care nu au un calculator sunt îndrumați spre bibliotecile locale sau primării, unde li se oferă acces la internet și pot participa la seminarele online. Cei care doresc să devină antreprenori primesc consultanță și ulterior finanțare, după ce dovedesc o bună planificare a afacerii.

Totuși, inerția rămâne principala barieră. Majoritatea tinerilor NEET, în special aceia care nu consideră antreprenoriatul ca fiind o opțiune, trebuie să facă pasul cel mare și să se angajeze. În acest sens, echipa de implementare a proiectului îi ajută, le caută locuri de muncă și le propune cele mai bune opțiuni. Pentru a veni în sprijinul tinerilor care nu își pot căuta singuri un loc de muncă, echipa noastră merge chiar mai departe: le cere acordul și aplică în numele lor.

Cel mai redus nivel al locurilor de muncă vacante

Datele publicate de Institutul Național de Statistică în februarie indică scăderea ratei medii anuale a locurilor de muncă vacante în 2019 la cel mai redus nivel din ultimii 5 ani. În ultimul trimestru al anului 2019 erau doar 47.090 de locuri de muncă vacante, față de 63.694 în trimestrul III din 2018, acest nivel fiind apropiat de cel înregistrat după primul trimestru din 2015: 47.448 de locuri de muncă. Pe parcursul anului 2019, numărul de șomeri care nu au lucrat niciodată a atins un nou minim, de până la 177.089 de persoane, față de 200-290.000 de persoane în ultimii 10 ani. De asemenea, în 8 luni din 2019 rata șomajului a fost 3%, această valoare fiind cea mai scăzută din 1992 și până în prezent. Mai puține locuri de muncă, mai puțini șomeri și o rată mai mică a șomajului indică noi provocări pentru cei care nu au un loc de muncă, nu studiază, dar acum își doresc să lucreze.

NEETs in Entrepreneurship

Proiectul NEETs in Entrepreneurship este finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin EEA and Norway Grants Fund for Youth Employment și este implementat de organizațiile Junior Achievement din 6 țări. Până la finalul proiectului, 1.600 de tineri NEET din Bulgaria, Italia, România și Spania vor beneficia de activități de formare pentru dezvoltarea abilităților de angajare și pentru a își deschide propria afacere.

Mai multe detalii despre proiect și înscrieri sunt disponibile la https://neets-entrepreneurship.org/ro/register.

 

Despre JA Romania

Junior Achievement România este o organizație non-profit, care dezvoltă în România programele internaționale JA de educație antreprenorială, economică, financiară, orientare profesională și dezvoltare a abilităților pentru viață și profesie.

39 de țări din Europa și 123 de țări din toată lumea urmează programele JA. În România, peste 200.000 de elevi din 1.700 de școli publice beneficiază anual, gratuit, de aceste programe, prin parteneriatul cu Ministerul Educației și Cercetării, instituțiile de învățământ și cu susținerea financiară a comunității de afaceri. Mai multe informații puteți găsi pe site-ul www.jaromania.org.

 

Despre EEA and Norway Grants

EEA and Norway Grants reprezintă contribuția Islandei, Liechtenstein și a Norvegiei pentru o Europă mai verde, mai competitivă și incluizivă.

Acestea au două obiective majore: reducerea disparităților economice și sociale în Europa și întărirea relațiilor bilaterale dintre tările finanțatoare și cele 15 țări membre ale Uniunii Europene din Europa Centrală, Sudică și Baltică. Cele trei țări finanțatoare lucrează alături de Uniunea Europeană prin Acordul asupra Spațiului Economic European (European Economic Area  – EEA). Finanțatorii au oferit 3,3 miliarde de euro prin scheme de acordate de granturi consecutive în perioada 1994-2014. Pentru perioada 2014-2021 suma oferită de EEA and Norway Grants este de 2,8 miliarde de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here