Curtea Veche Publishing s-a încadrat și anul acesta în trend-ul de creștere înceată, dar constantă a pieței de carte din România. În topul vânzărilor din 2019 se regăsesc nume mari din zona de dezvoltare personală și psihologie practică, dar și titluri de ficțiune contemporană anglo-saxonă română, românească și rusească.

 

Topul general de vânzări:

 

  1. Tată bogat, tată sărac – Robert T. Kiyosaki – „Principalul motiv pentru care oamenii se luptă cu dificultăţile financiare este acela că au trecut prin şcoală fără să înveţe nimic despre bani. Rezultatul este că învaţă să lucreze pentru bani… dar nu învaţă niciodată să pună banii să acţioneze pentru ei.“ (Robert T. Kiyosaki)
  2. Inteligența emoțională – Daniel Goleman – cartea care a marcat o revoluţie uluitoare în psihologie prin analiza importanţei covârşitoare a emoţiilor în dezvoltarea personalităţii umane. Studiul ne explică cum, atunci când ne înţelegem sentimentele, situaţia în care ne aflăm devine mai limpede.
  3. Secretele succesului – Dale Carnagie – autorul spunea că „succesul înseamnă să obţii ceea ce vrei, iar fericirea înseamnă să vrei ceea ce ai obţinut“. Dar ce anume îşi doresc oamenii? Ei bine, de cele mai multe ori, e vorba despre o carieră ascendentă, prieteni de încredere, o familie iubitoare, un trai decent… şi altele asemenea.
  4. Atitudinea este totul – Jeff Keller – De ce oare unii oameni reușesc în tot ceea ce-și propun, iar alții nu? Care este diferența dintre ei și ce ar putea face cineva pentru a se număra printre învingători? Totul ține de atitudine, de capacitatea de a te imagina în postura de învingător.
  5. Cartea înțelepciunii – Dalai Lama – Esențele tari se țin în sticluțe mici. Așa si mesajele înțelepte. Le găsești în paginile unei cărticele pe care o poți lua cu tine oriunde și oricând. La orice pagină ai deschide-o te va inspira și te va încuraja. Te va învăța să te ferești de emoțiile distructive și să te lași călăuzit de principii budiste fundamentale.
  6. Curajul de a fi vulnerabil – Brené Brown – Nu avem de-a face cu o carte despre victorie sau înfrângere. Ci cu o carte despre curaj. Într-o lume a lui „niciodată nu-i destul“, în care frica a devenit o a doua natură, vulnerabilitatea este subversivă. Incomodă. Ba, uneori, chiar puțin periculoasă. De la protagonista seriei „The Call to Courage” de pe Netflix.
  7. Inteligența erotică – Esther Perel – Problemele care pot apărea în cadrul vieții sexuale a unui cuplu sunt diverse, de la dispariția acesteia, în urma nașterii unui copil, până la rutină, plictiseală și infidelitate. Autoarea, terapeut cu experiență în psihologia cuplurilor, ne atrage atenția că dragostea sigură și confortabilă poate intra în conflict cu pasiunea și că viața sexuală este mult mai complexă decât credem.
  8. De la idee la bani – Napoleon Hill – este cea mai cunoscută scriere a autorului și, totodată, una dintre cele mai vândute cărţi din toate timpurile. Expunând, în esenţă, 13 paşi spre îmbogăţire, autorul mizează, în primul rând, pe cultivarea unei conştiinţe a banilor, a unei întregi filosofii despre succes şi prosperitate.
  9. Schimbând gândirea, îți schimbi viața – Brian Tracy – prezintă un sistem clar şi concis menit să vă dezvăluie structura mentală necesară pentru a avea succesul dorit pe fiecare plan al vieţii. Brian Tracy se axează îndeosebi pe importanţa fixării scopurilor, pe disciplina gândirii şi pe dorinţa de a reuşi în pofida oricărui obstacol. Cele douăsprezece principii descrise în carte sunt menite să ajute pe oricine porneşte pe drumul împlinirii totale atât în viaţa personală, cât şi în cea profesională.
  10. Puterea prezentului – Eckhart Tolle – Puterea prezentului cuprinde un sistem de convingeri conform căruia este benefic să trăim ancoraţi în prezent. Filozofia cărţii pledează pentru debarasarea de «corpul-durere», o forţă distructivă pe care o exercită mintea şi ego‑ul asupra corpului.

 

Top 5 ficțiune:

 

  1. Idioata – Elif Batuman – Selin, o tânără americană de origine turcă, încearcă să răzbată prin hățișul care i se deschide înainte odată cu începutul studiilor la Harvard. Este anul 1995. Internetul și e-mailul reprezintă pentru ea o noutate absolută. Curiozitatea de a naviga într-o lume în care mesajul transmis ajunge instantaneu la destinatar adaugă o notă de fascinație studenției, care o surprinde cu viața de cămin, prieteniile noi, cursurile uneori captivante, alteori de neînțeles și relațiile stranii, acaparatoare.
  2. Oameni normali – Sally Rooney – Marianne este fiica unei familii înstărite și locuiește într-un conac impunător dintr-un orășel irlandez. Introvertită, cu o inteligență uneori prea ascuțită și cu o înfățișare incertă, are toate însușirile pentru a fi marginalizată de colegi. Connell, fiul menajerei, este chipeș și deștept, popular în tot liceul. Atracția care se naște între cei doi adolescenți are o forță magnetică. Cum vor evolua ei de-a lungul anilor de facultate și prin ce transformări va trece relația lor?
  3. Asimetric – Lisa Halliday – New York, delirul anilor 2000. Orașul este un jackpot în creștere. Alice are 25 de ani, este asistent editorial la Gryphon, gustă din „fatalele fleacuri și frenezii“ ale vieții literare din Manhattan și se visează scriitoare. Ezra este un autor multipremiat, cu aproape 50 de ani mai în vârstă ca ea. Între cei doi se naște o relație amoroasă stranie, în care educația literară și sentimentală alternează cu anxietatea influenței și cu dependențe împovărătoare.
  4. Luarea Ismailului – Mihail Șișkin – Ismailul menționat în titlul acestui roman este orașul care, odinioară, a aparținut Imperiului Otoman, luat și pierdut de armatele ruse de mai multe ori. Referința istorică e însă o metaforă-capcană pe care Șișkin le-a pregătit-o cititorilor. O carte despre barbaria umană, despre complexitatea vieţii în care singura luptă care are sens este cea împotriva morţii, fie numai și pentru faptul că „viitorul e entuziasmant“.
  5. Certificat de virginitate – Adrian Sângeorzan – România și America, medicina și literatura se contopesc în povestiri provocatoare și fascinante. Personaje detaliat conturate se întâlnesc și se despart sub pretextul unor întâmplări cu tâlc, al unor călătorii în trecut sau în viitor, spre locuri cunoscute sau tainice.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here