• Elevii din 131 de școli și licee din toată țara și-au dezvoltat abilități financiare şi antreprenoriale necesare vieții de adult.
  • Consultanții Metropolitan Life au investit 445 de ore de voluntariat în activități la clasă și mentorat pentru echipele de liceeni participante în competiția JA de antreprenoriat.

 

 

Learning by doing pentru elevi de gimnaziu și liceu, în a patra ediție „Schimbăm vieți”

 

Programul internațional Life Changer (Schimbăm vieți) a ajuns, în 2018, la a patra ediție în România, fiind derulat de Junior Achievement România cu sprijinul Metropolitan Life și al Fundației MetLife.

 

4.216 elevi de gimnaziu şi liceu, din mediul rural și urban, au beneficiat gratuit de experiențe learning by doing și de activități în compania voluntarilor Metropolitan Life.

Astfel de experiențe stau la baza dezvoltării abilităților financiare și de antreprenoriat definite de Junior Achievement, la nivel internațional, ca fiind esențiale pentru incluziunea financiară a tinerilor: managementul banilor și al riscurilor financiare, adaptabilitatea, capacitatea de negociere, flexibilitatea, sentimentul de eficacitate personală, gândirea critică și abilitatea de a lua decizii.

 

„Simularea vieții reale și informațiile transmise de voluntarul Metropolitan Life ne-au ajutat foarte mult în deciziile pe care trebuie să le luăm pentru viitorul nostru financiar. Personal, cred că această experiență îmi va oferi un avantaj și îmi va fi mai ușor să pun în balanță avantajele și dezavantajele de a fi antreprenor sau angajat.” – elev participant în programul de antreprenoriat

 

Voluntarii Metropolitan Life, mentori pentru educație financiară și antreprenoriat

 

Pe lângă activitățile la clasă, voluntarii Metropolitan Life s-au implicat ca mentori în cadrul competiției de antreprenoriat JA, ajutând, prin consultanță și feedback, echipele de liceeni să își dezvolte idei de afaceri fezabile și să ia parte la o experiență asemănătoare celor din viața reală. În finala ediției din 2018, echipa Q-APP, de la Colegiul Economic A. D. Xenopol, a primit premiul Metropolitan Life pentru Cel mai bun plan financiar.

 

„Sunt mândră de faptul că de patru ani fac parte din acest program și că pot să împărtășesc din experiența mea de consultant, acumulată în cei 14 ani petrecuți în cadrul companiei Metropolitan Life. Consider că este foarte important să împărtășim cunoștințele noastre și, astfel, să ghidăm formarea generației următoare.” – Elena Perișanu, consultant Metropolitan Life Constanța

 

De la începutul parteneriatului, peste 14.000 de elevi români au beneficiat gratuit de acest program implementat cu sprijinul Metropolitan Life, prin intermediul Fundației MetLife.

 

Programul Life Changer (Schimbăm vieți) se desfășoară în 20 de țări din Europa și Orientul Mijlociu. La nivel european, programul se aliniază strategiei de reducere a discrepanțelor dintre țările spațiului comunitar privind gradul de educație financiară al populației.

 

 

 

Despre Metropolitan Life

Metropolitan Life este parte a MetLife, Inc., una dintre cele mai mari companii de asigurări de viață din lume, și filială a companiei irlandeze Metlife Europe d.a.c. Înființată în 1868, MetLife oferă, la nivel global, asigurări de viață, planuri de pensii, beneficii pentru angajați și servicii de administrare a activelor. Cu aproximativ 100 de milioane de clienți, MetLife are operațiuni deschise în aproape 50 de țări și deține poziții de conducere în piețe din Japonia, America Latină, Asia, Europa și Orientul Mijlociu. În România, Metropolitan Life are 20 de ani de activitate pe piața de asigurări de viață. Două milioane de clienți beneficiază de asigurări de viață și pensii private obligatorii oferite de Metropolitan Life la nivel local.

Web: www.metlife.com, www.metropolitanlife.ro.

 

Despre Fundația MetLife  

Fundația MetLife a fost înființată în anul 1976 pentru a continua tradiția MetLife privind finanțarea companiilor și implicarea în comunitate. De la înființare până la sfârșitul lui 2017, Fundația MetLife a oferit granturi în valoare de peste 783 milioane USD și a investit peste 70 milioane USD în programe dezvoltate cu organizații care adresează probleme ce au un impact pozitiv în comunitățile lor. În 2013, Fundația a alocat 200 milioane USD pentru incluziune financiară, iar activitatea desfășurată până în prezent a ajuns la peste 3,5 milioane de oameni cu venituri reduse din 42 de țări.

Web: www.metlife.org.

 

Despre Junior Achievement România

Junior Achievement (JA) România este o organizație non-profit, având ca misiune dezvoltarea în România a programelor internaționale JA de educație antreprenorială, financiară, orientare profesională, sănătate și viață activă și dezvoltarea abilităților pentru viață. 40 de țări din Europa și peste 100 de țări din toată lumea urmează programele JA. În România, acestea sunt urmate de peste 250.000 de elevi din 1.800 de școli publice, prin parteneriatul cu Ministerul Educației Naționale și cu susținerea financiară a comunității de afaceri.

Mai multe informații pe www.jaromania.org și pe www.facebook.com/JuniorAchievementRO.

 

Parteneriatul Junior Achievement – Metropolitan Life

Dezvoltarea programului de responsabilitate socială Life Changer se bazează pe o tradiție de peste 40  de ani de colaborare constantă între Junior Achievement și MetLife, grupul din care Metropolitan Life face parte la nivel global.

Anul trecut, în cadrul programului Life Changer, peste 4.000 de elevi cu vârsta între 11 și 15 ani au beneficiat de materiale educative gratuite și consultanță din partea voluntarilor în timpul activităților learning by doing.

 

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here