Ministerul de Interne Raed Arafat spune că este posibilă și o prelungire a stării de urgență după 15 mai, dar asta va depinde de evoluția pandemiei de Covid-19 la noi în țară, cu atât mai mult cu cât, spune Raed Arafat, greul nu a trecut.

Pe de altă parte, oficialul a declarat pentru Digi24 că măsurile de izolare nu se pot prelungi la nesfârșit. Trebuie ținut cont și de consecințele economice.

Viața nu va mai fi, totuși, ca înainte. Va trebui să învățăm să trăim cu virusul, să ne adaptăm, cel puțin până la găsirea unui vaccin. Va fi o perioadă ca în război.

Până atunci însă, odată cu apropierea Paștelui ortodox, Raed Arafat nu exclude o înăsprire a măsurilor decise de autorități. În orice caz, se vor intensifica verificările și controalele, a avertizat șeful DSU în interviul pentru Digi24, acordat sâmbătă seara.

Ar trebui prelungită starea de urgență după 15 mai?

Raed Arafat: „După 15 mai, rămâne să vedem. Acum, în aprilie, deci prima prelungire, este obligatorie. Am auzit multă lume zicând că n-ar fi justificată, dar totuși măsurile trebuie menținute, trebuie prelungite încă o perioadă. Nu este normal acum să întrerupem și să revenim la o stare de normalitate. Ar transmite populației un mesaj că lucrurile merg oricum spre bine și atunci gata, relaxăm tot. Și nu este cazul.

Din 15 mai, asta vom vedea cum evoluează toată situația, dar dacă respectăm toate regulile, poate să vedem că suntem în scădere (cazurile de Covid-19 – nr.) și poate să se anuleze atunci starea de urgență și să ne oprim. Dacă vedem că lucrurile se agravează, atunci vom decide la momentul respectiv”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here