Deputatul PNL Dumitru Oprea îi solicită Ministrului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ilan Laufer, să precizeze dacă poate oferi garanţii privind continuitatea programului Start-Up Nation în 2018 şi dacă este pusă în pericol implementarea Start-Up Nation România, ediţia 2017, din cauza lipsei de personal de la nivelul filialelor Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii. Parlamentarul ieşean consideră că ministrul Laufer este dator cu aceste răspunsuri oficiale, în contextul în care Start-Up Nation 2017 a stârnit un interes deosebit al românilor, iar implementarea cu succes a acestei prime ediţii ar reprezenta şi pe viitor un imbold pentru cei care doresc să dezvolte proiecte noi sau să devină pentru prima oară antreprenori.

Legea de aprobare a Ordonanței de urgență 10/2017, prin care s-a instituit programul Start-Up Nation prevede că „Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat implementează în perioada 2017-2020 Programul pentru stimularea înfiinţării de întreprinderi mici şi mijlocii, denumit în continuare Programul «Start-up Nation – Romania”. Dincolo de această prevedere expresă a legii, care instituie schema de minimis după un calendar anual, recent, Adrian Panait, directorul Direcției de Antreprenoriat și Programe pentru IMM, a susţinut în spaţiul public faptul că abia la începutul anului 2018 va fi luată o decizie privind continuitatea Start-Up Nation România.Mai mult decât atât, Adrian Panait consideră că programul este unul de succes, dar a atras atenţia că există un blocaj în privința acoperirii schemei de personal din nou-înființatele filiale ale Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (AIPPIMM).

Într-o întrebare oficială adresată prin intermediul Camerei Deputaţilor, prof. univ. dr. Dumitru Oprea i-a solicitat ministrului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ilan Laufer, să precizeze dacă programul Start-Up Nation va continua cu siguranţă în 2018, aşa cum a fost prevăzut în Programul de Guvernare. De asemenea, ministrului Ilan Laufer i s-a mai solicitat să prezinte publicului soluţii avute în vedere pentru deblocarea angajărilor de personal, astfel încât filialele teritoriale ale AIPPIMM să funcționeze normal.

Tot în spiritul unei mai bune comunicări publice, parlamentarul ieşean i-a adresat ministrului Laufer , în final, să anunţe data la care vor fi prezentate primele rezultate elocvente privind implementarea programului Start-Up Nation.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here