imagesCAUUF83GPresedintele Belarusului, Aleksandr Lukasenko, a dispus intreruperea livrarilor de gaze naturale rusesti catre Europa pe teritoriul tarii sale, acuzand Moscova ca „umileste poporul bielorus”, a declarat purtatorul de cuvant al presedentiei, Pavel Liogki, scrie Mediafax. „Presedintele bielorus a ordonat oprirea tranzitului de gaze ruse pe teritoriul Belarusului”, a afirmat Liogki.
 
Declaratiile conducatorilor rusi umilesc poporul bielorus, a declarat, la randul sau, Lukasenko, la o intalnire cu seful diplomatiei ruse, Serghei Lavrov. „Nu Belarusul are datorii la Gazprom, ci Gazprom are datorii la noi”, a adaugat el.
 
Rusia a anuntat, ieri, ca va reduce cu 85% volumul de gaze naturale exportate catre Belarus incepand de luni, ora 6:00 GMT (9:00 ora Romaniei), daca statul nu plateste datoriile de 192 milioane de dolari pe care le are la Gazprom. Belarusul este cea de-a doua tara de tranzit a gazelor rusesti catre Europa, dupa Ucraina, dupa volumul care ii traverseaza teritoriul.
 
Disputele dintre Rusia si tarile vecine privind pretul gazelor au devenit un motiv tot mai serios de ingrijorare pentru Europa, dupa ce, in luna ianuarie a anului trecut, Gazprom a sistat timp de doua saptamani exporturile catre Europa din cauza unei dispute cu Ucraina privind datorii, preturi si tarife de tranzit.
 
Gazele rusesti care tranziteaza Belarusul reprezinta o zecime din necesarul Europei, nivel mai redus decat cel asigurat de infrastructura Ucrainei.(Sursa: incont.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here