Bogdan Badea, CEO eJobs

 

2026 a început cu o creștere generală a interesului candidaților pentru locurile de muncă disponibile în piață și cu un comportament concret în direcția unei schimbări de job, numărul de aplicări crescând pe toate palierele și în toate domeniile de activitate. Campioni au fost însă candidații din segmentul blue collar (fără studii superioare), care au generat cifre record de aplicări atât pe eJobs.ro, cât și pe iajob.ro, platforma de locuri de muncă lansată de eJobs România care se adresează preponderent muncitorilor și candidaților fără studii superioare, care își doresc să se angajeze rapid, contactând direct angajatorul și fără a mai trece prin pașii tradiționali ai unui proces de recrutare, precum crearea unui CV.

„Am văzut, în primă fază, o creștere exponențială a traficului pe platformă, încă din primele zile ale anului, ceea ce ne-a arătat că există un număr mare de candidați aflați în prospectarea pieței, după care a venit rapid și ecoul resimțit în aplicări. Astfel, dacă traficul a crescut cu aproape aproape 65% comparativ cu luna anterioară (decembrie 2025), aplicările au crescut cu 51%, ceea ce este mult chiar și pentru luna ianuarie, lună care în mod obișnuit abundă în aplicări”, explică Bogdan Badea, CEO eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România.

De altfel, și numărul de job-uri disponibile pe iajob.ro a crescut în luna ianuarie, angajatorii având nevoie de candidați pentru pozițiile din eșalonul entry – level, respectiv cele pentru care nu este nevoie de mai mult de doi ani de experiență. Ca pondere în numărul total de job-uri postate luna aceasta pe iajob.ro, 72% se adresează celor care nu au deloc experiență, 17% celor care au între 0 și 2 ani de experiență, 9,6% celor care au între 3 și 5 ani de experiență și puțin peste 1% celor care au un nivel de senioritate cuprins între 5 și 7 ani. În funcție de pregătirea pe care o au, cei mai căutați sunt muncitorii necalificați (66,6% din numărul total de joburi), absolvenții de liceu (19%) și muncitorii calificați (12%). Mai puțin căutați sunt studenții și absolvenții de studii universitare și postuniversitare.

„Pentru toate aceste profile foarte căutate de angajatori contează trei lucruri importante: să aibă parte de un proces de aplicare cât mai simplu și rapid, lipsit de complicații, să poată lua legătura direct cu angajatorul, tocmai în aceeași idee, de a arde etape și de a se angaja cât mai rapid, și, ideal, să vadă salariul oferit în anunțul de recrutare. Cu cât aceste criterii sunt îndeplinite, cu atât ei se simt stimulați să aplice. Spre exemplu, dacă ne uităm în comportamentul de aplicare de pe iajob.ro, vedem că, în cea mai mare parte, candidații vor să contacteze un potențial angajator în primul rând prin intermediul Whatsapp. Este canalul lor preferat de comunicare. La fel cum vedem și că angajatorii sunt mai dispuși să arate salariul, în condițiile în care 52% dintre job-uri au salariul afișat”, detaliază Bogdan Badea.

Domeniile cu cele mai multe poziții postate pentru acești candidați sunt retail, servicii, industria alimentară, turism și transport logistică. Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, nivelul mediu salarial net pentru job-urile entry level este de 4.000 de lei pe lună.

În acest moment, aproape 5.000 de locuri de muncă sunt deschise pe iajob.ro. Cele mai multe sunt pentru București, Brașov, Timișoara, Cluj – Napoca, Craiova și Iași.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here