Microsoft Corp. a anunţat astăzi disponibilitatea globală a Microsoft Teams, noul spațiu de lucru virtual bazat pe chat din Office 365. Noul instrument dedicat colaborării este disponibil acum companiilor ce folosesc suita Office 365 în 19 limbi și 181 de țări.

Clienţii din întreaga lume aleg Microsoft Teams pentru a facilita colaborarea din cadrul organizaţiilor lor. De la lansarea versiunii de preview, în luna noiembrie, peste 50.000 de organizaţii au început să utilizeze Microsoft Teams, printre acestea numărându-se Alaska Airlines, ConocoPhillips, Deloitte, Expedia, J.B. Hunt, J. Walter Thompson, Hendrick Motorsports, Sage, Trek Bicycle şi Three UK.

Într-o lume care abundă în informaţii, dar în care timpul şi atenția oamenilor devin o resursă limitată, scopul nostru este să ajutăm oamenii să fie mai productivi oriunde s-ar afla, fie că este vorba de efort individual sau de echipă.” a declarat Satya Nadella, CEO al Microsoft. “Office 365 este cea mai cuprinzătoare platformă de productivitate și un set de instrumente multifuncționale pentru creație, colaborare și comunicare. Cu Microsoft Teams adăugăm astăzi un nou instrument la Office 365, un spațiu virtual de lucru bazat pe chat menit să dezvolte „arta” lucrului în echipă.

Office 365 se adaptează stilului de lucru unic al fiecărei echipe, prin aplicații integrate, create pentru scopuri specifice: Outlook, un client de email pregătit pentru cele mai stringente standarde organizaționale, SharePoint pentru gestionarea inteligentă a conținutului, Yammer pentru networking în cadrul echipei, Skype for Business ca infrastructură de comunicare voce și video la nivelul organizației, iar acum, Microsoft Teams.

Conform spuselor lui Laurie Koch, vice-preşedinte global pentru relația cu clienții la Trek Bicycle, Microsoft Teams eficientizează deja activitățile companiei prin furnizarea de context suplimentar atunci când vine vorba de resurse și sarcini: “În cadrul echipelor Trek la nivel global, suita integrată de aplicații Office 365 crează un set de instrumente comun pentru a stimula creșterea companiei prin colaborare. Noi folosim Microsoft Teams drept nucleu central al proiectelor noastre în Office 365, unde toată lumea are la îndemână cele mai recente documente, informații și sarcini, toate integrate cu conversațiile echipei, creând un context complet al proiectului. Teams a devenit rapid un element cheie al culturii Trek în materie de rezolvare promptă a lucrurilor.”

Din noiembrie, Microsoft a îmbunătățit Teams cu peste 100 de funcții noi, incluzând: un management îmbunătățit al întâlnirilor, cu funcții suplimentare de planificare, apeluri audio pe mobil, cu posibilitatea de conversații video pe Android și, în curând, pe iOS şi Windows Phone, integrare cu serviciile de email și capacități îmbunătățite de securitate și conformitate. O atenție deosebită a primit și zona de accesibilitate a Microsoft Teams – a fost adăugată compatibilitatea cu softurile ce „citesc” ecranul pentru utilizatorii cu dificultăți de vedere, moduri cu contrast ridicat și funcționarea utilizând exclusiv tastatura. Funcțiile de acces necondiționat sau temporar („Guest Access Mode”), integrarea mai strânsă cu Outlook, precum și o platformă ce oferă posibilități mai largi pentru crearea de funcții adiționale de către dezvoltatori sunt așteptate în luna iunie a acestui an. Pentru mai multe detalii despre noile funcţii, vizitaţi Office Blog.

Despre Microsoft Teams

Microsoft Teams pune în legătură oameni, conversaţii şi conţinut, adăugând și instrumentele necesare echipei. Este integrat cu aplicațiile Office cunoscute și este construit bazându-se pe platforma Office 365 și cloud-ul global, securizat al Microsoft.

Microsoft Teams face patru promisiuni fundamentale:

  • Un sistem de chat modern pentru echipe. Microsoft Teams oferă o experienţă de comunicare modernă, cu chat persistent construit pe conversații. Conversațiile pot fi private sau vizibile pentru întreaga echipă, iar utilizatorii pot accesa mai multe echipe, trecând cu uşurinţă de la un proiect la altul.

  • Un loc de consolidare a contextului pentru lucrul în echipă. Aplicaţiile şi serviciile Office pe care echipele le utilizează zilnic — Word, Excel, PowerPoint, SharePoint, OneNote şi PowerBI — sunt toate integrate, astfel încât utilizatorii să aibă acces la informaţiile şi instrumentele de care au nevoie.

  • Personalizare pentru fiecare echipă în parte. Microsoft Teams oferă posibilitatea de personalizare a spaţiilor de lucru cu tab-uri, conectori şi boți de la parteneri precum şi instrumente familiare Microsoft precum Microsoft Planner şi Visual Studio Team Services. Peste 150 de integrări sunt disponibile în prezent sau în viitorul apropiat, cu companii precum SAP, Trello, Hipmunk, Growbot şi ModuleQ construind module pentru platformă.

  • Securitate în care echipele pot avea încredere. Microsoft Teams este construit pe infrastructura hiperscalară a cloud-ului Office 365, furnizând securitatea avansată şi capacitățile de conformitate necesare pentru a îndeplini așteptările clienților noștri. Teams suportă standarde globale, cum ar fi clauzele model UE SOC 1, SOC 2, ISO27001 şi HIPAA.

Folosiţi Teams începând chiar de azi

Organizaţiile interesate de noul spaţiu de lucru bazat pe chat pot începe să utilizeze Teams chiar azi. Pentru mai multe informaţii despre filosofia din spatele Microsoft Teams şi despre cum funcţionează acesta, vizitaţi Office Blog.

Microsoft (Nasdaq “MSFT” @microsoft) este lider mondial în furnizarea de platforme şi soluţii de productivitate pentru o lume mobile-first, cloud-first, având ca misiune sprijinirea fiecărei persoane şi organizaţii de pe planetă pentru a-şi dezvolta la maxim potenţialul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here