Evinox Energy, compania britanica care si-a anuntat intrarea pe piata solutiilor de incalzire din Romania la inceputul lunii octombrie, va participa in perioada 17-18 noiembrie la cel mai important targ dedicat energiei regenerabile si eficientei energetice din Romania, RENEXPO® SOUTH- EAST EUROPE, care va avea loc la Sala Palatului din Bucuresti.

Editia din acest an a evenimentului acorda o atentie deosebita eficientei energetice, datorita impactului pe care aceasta o poate avea asupra economiei, mediului si beneficiilor sociale la nivelul Romaniei. in acest context, Evinox Energy va prezenta sistemul inovativ de incalzire cu interfata de operare, ModuSat®, care ofera utilizatorilor finali posibilitati reale de crestere a eficientei termice si de reducere a costurilor in acelasi timp.

Specialiştii din domeniul producţiei şi distribuţiei sistemelor de incalzire, dezvoltatorii imobiliari, constructorii şi arhitecţii sunt asteptati de reprezentantii companiei Evinox Energy pentru a discuta despre sistemul ModuSat® si intreaga gama de beneficii si funtionalitati ale acestuia.

Sistemul de incalzire ModuSat® este produs in Romania, la ROMRADIATOARE Brasov, si a fost conceput pentru a oferi proprietarilor de apartamente si locatarilor din ansamblurile rezidentiale posibilitatea de a-si obtine in mod independent si rapid apa calda menajera si pentru incalzire. Cu o gama variata de modele, ModuSat® este o solutie adecvata pentru apartamente de mici dimensiuni, ansambluri rezidentiale, apartamente de lux, centre de plasament pentru varstnici si camine studentesti.

„Contorizarea inteligenta, monitorizarea in timp real a consumului si variantele inovative de plata pentru energia consumata au in prim plan utilizatorul final, consumatorul. Un consumator ale carui nevoi le-am analizat si pentru care am creat solutia ModuSat® impreuna cu partenerii nostri de la Brasov. Ne dorim ca in cadrul acestei expozitii sa prezentam in detaliu pentru toti ce interesati o solutie pentru problemele reale cu care se confrunta romanii in administrarea propriilor locuinte si cheltuieli” declara David Whitfield, Managing Director – Evinox Energy.

Din 2008, RENEXPO SOUTH-EAST EUROPE este una din cele mai mari platforme de energie din Sud-Estul Europei si punctul de intalnire al persoanelor cheie, companiilor, institutiilor de reglementare si expertilor din industria energetica. Editia din acest an a RENEXPO® SOUTH-EAST EUROPE se va desfasura sub patronajul Ministerului Energiei, intreprinderilor Mici si Mijlocii si Mediului de Afaceri si a Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here