Metrorex va aplica sambata cresterea anuntata a tarifelor, desi a primit peste 200 de petitii impotriva deciziei, banii care vor ajunge in companie in urma scumpirilor, circa un milion euro lunar, urmand sa fie folositi pentru asigurarea sigurantei calatoriilor, potrivit Ministerului Transporturilor, citat de Mediafax.

„Pentru oamenii cu venituri mai mici (nemultumirile, n.r.) sunt justificate si ii intelegem. Pe de alta parte, exista si categorii sociale care beneficiaza de o serie de facilitati. Unele masuri, chiar daca nu sunt populare, sunt necesare”, a declarat, intr-un comunicat, ministrul Transporturilor, Ioan Rus.

Noile tarife de calatorie cu metroul vor intra in vigoare din 28 martie, „cu riscul unor nemultumiri din partea calatorilor”, dar cu obligatia pentru Metrorex sa se dezvolte si sa se modernizeze, astfel incat bucurestenii sa circule cat mai curand si pe noile magistrale, a spus el.

Tarifele pentru calatoria cu metroul vor fi majorate cu 16%-33%, pretul cartelei pentru doua calatorii urmand sa creasca de la 4 la 5 lei, pentru cea cu 10 calatorii de la 15 lei la 20 lei, iar pentru un abonament lunar nelimitat pasagerii vor plati 70 lei, fata de 60 lei in prezent, potrivit proiectului de ordin al ministrului Transporturilor.

Totodata, pretul unui abonament saptamanal cu numar nelimitat de calatorii va creste de la 20 lei la 25 lei, cel al unui abonament de o zi va fi majorat de la 6 lei la 8 lei, iar abonamentul de 62 calatorii va fi eliminat.

Mai multe zeci de persoane au protestat, sambata, cerand explicatii pentru elimina cartelei cu 62 de calatorii si cresterea tarifelor, in conditiile in care abonamentul cu 62 calatori costa in prezent 50 lei, iar singurul abonament lunar care va mai fi disponibil este cel lunar, al carui pret va creste la 70 lei.

„in perioada 10-23 martie, propunerea Metrorex de ajustare a tarifelor de calatorie cu metroul a fost in consultare publica pe site-ul MT. in acest interval au fost primite peste 200 de petitii, in conditiile in care, zilnic, metroul transporta peste 600.000 de calatori. Luni, 23 martie, in cadrul sedintei plenului Comisiei de Dialog Social (CDS) organizata la nivelul MT, a fost prezentata si sustinuta fundamentarea proiectului de act normativ. in cadrul dezbaterii, reprezentantii confederatiilor sindicale si patronale membre CDS au fost de acord in unanimitate cu promovarea proiectului de act normativ in forma prezentata”, se arata in comunicatul ministerului.

Institutia precizeaza ca ajustarea tarifelor de calatorie va conduce la o crestere a veniturilor proprii Metrorex cu aproximativ 4,4 milioane de lei lunar, suma necesara acoperirii deficitului de finantare a companiei pe anul 2015.

„Precizam ca, in acest an, subventia alocata Metrorex pentru calatoria cu metroul a scazut de la 369 milioane de lei in 2014, la 328 milioane de lei in 2015. Costul real al unei calatorii cu metroul este de 4 lei, iar tariful mediu incasat pe o calatorie de la pasageri este de 1 leu, diferenta fiind acoperita din subventii si alte venituri ale societatii. Subventia si veniturile actuale ale Metrorex nu pot acoperi costul real al unei calatorii”, potrivit sursei citate.

Din suma de 4,4 milioane lei pe care Metrorex o va incasa lunar ca urmare a majorarii tarifelor de calatorie, 30% va fi utilizata pentru asigurarea de materiale privind siguranta circulatiei (sina de cale ferata, elemente de prindere, macaze, piese de schimb si asigurarea alimentarii cu energie electrica, termica si apa), 32% pentru servicii de paza si curatenie, reparatii si intretinere, 4% vor fi cheltuieli cu personalul, „pentru mentinerea salariilor actuale”, iar 34% sunt cheltuieli de exploatare (amortizarea mijloacelor fixe puse in functiune, taxe), mai arata proprietarul Metrorex.

Conform bugetului de venituri si cheltuieli pe acest an al companiei, aprobat de Guvern si publicat luni in Monitorul Oficial, numarul de angajati prognozat pentru finele anului va scadea usor, la 4.218 persoane de la 4.224 la finele anului trecut, dar vor creste cheltuielile cu salariile (de la 207,1 milioane lei la 211,6 milioane lei) si bonusurile acestora (de la 12,3 milioane lei la 14,6 milioane lei).

si castigul mediu lunar pe salariat a fost estimat in crestere, de la 4.439 lei la 4.537 lei.

Cheltuieli mai mari au fost calculate si pentru contractul de mandat al conducerii, de la 513.000 lei la 713.000 lei.

Veniturile si cheltuielile totale au fost estimate la 683,4 milioane lei, cu profit zero, subventia primita de la stat fiind mentinuta aproape la acelasi nivel ca anul trecut, de 328 milioane lei.

Ultima scumpire a calatoriilor cu metroul dateaza din august 2012, cea mai mare crestere fiind operata la cartelele de 10 calatorii, care s-au scumpit cu 50%, de la 10 lei la 15 lei.

in vara anului trecut, sindicalistii de la metrou au pichetat sediul Guvernului, cerand, printre altele, acordarea unei cresteri salariale direct proportionale cu rata inflatiei si acuzand ca fondul de salarii Metrorex nu a mai crescut de peste cinci ani. La acel moment, premierul Victor Ponta a reactionat spunand ca angajatul nu trebuie sa fie „sclav pe plantatie”, dar nici sindicatul nu trebuie sa ajunga patronul Metrorex, unde liderul sindical Ion Radoi este sef de 20 de ani si face greva in fata Guvernului sau opreste metroul in caz de reforma.

Ministerul Transporturilor a anuntat marti ca directorul general al Metrorex, Aurel Radu, si-a dat demisia, dupa discutii cu ministrul de resort, conducerea companiei find preluata, temporar, de directorul de Investitii si Achizitii Publice al administratorului retelei de metrou, Catalin Homor. Ministerul nu a comunicat motivele demisiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here