Rezultat al parteneriatului CCIB cu CIFM-China, membrii camerei bucurestene beneficiaza de reduceri importante, pana la 40%, pentru spatiile inchiriate.

Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti (CCIB), impreuna cu China Import – food Mall Limited (CIFM) au organizat, miercuri 25 februarie 2015, un seminar dedicat promovarii produselor alimentare si bauturilor romanesti pe piata chineza.

CIFM este un mare Centru de Expozitii si Vanzari, specializat in promovarea si distribuirea pe piata Chinei a produselor alimentare si bauturilor din import, actionand ca operator al investitorului si dezvoltatorului P&T (Hong Kong) Group Limited.

La seminar au participat reprezentanti ai firmelor producatoare si exportatoare de carne, produse din carne, conserve de legume si fructe, dulciuri, vin, bauturi alcoolice, apa minerala si altele. Au fost prezenti reprezentanti ai Ministerului Economiei, Comertului si Turismului, Ministerului Afacerilor Externe, precum si consilierii economici si comerciali ai Ambasadelor Bulgariei, Republicii Moldova si Republicii Cehia in Romania.

In deschiderea intalnirii, prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu, presedintele CCIB a realizat o prezentare succinta a strategiei de relatii externe a CCIB, precizand ca piata Chinei va fi in continuare o piata tinta pentru camera bucuresteana. „Desi exportul Romaniei pe aceasta piata a inregistrat, in 2014, o crestere superioara mediei evolutiei exportului romanesc in ansamblu, volumul atins de sub 0,8 miliarde SUA este cu mult sub potentialul celor doua economii. Faptul ca ponderea produselor agro-alimentare in exportul nostru in China este de numai 1,5%, in timp ce ponderea acestui sector in exportul total este de 8,5%, demonstreaza din plin ca sunt inca multe oportunitati nefolosite in acest domeniu si invit firmele interesate, in primul rand membrii CCIB, sa se alature noului nostru proiect” a precizat presedintele camerei bucurestene.
Dupa o scurta prezentare a vicepresedintelui CCIB Mihai Andritoiu, asupra modalitatilor de a patrunde si dezvolta afacerile pe piata Chinei folosind serviciile camerei bucurestene, inclusiv prin reprezentanta acesteia din Beijing, Jay Zhang, director general adjunct al Diviziei de Afaceri din CIFM a expus pe larg celor prezenti conceptia companiei sale de promovare a produselor alimentare si bauturilor romanesti, inclusiv de alte origini, pe piata R.P.Chineze.

Au fost prezentate primele doua centre comerciale mari, CIFM-Est situat la Haining in zona economica Shanhai,considerata cea mai bogata din China, investitie in valoare de 204 milioane euro, pe o suprafata de 37 ha. care se adreseaza unui segment de populatie de circa 190 milioane locuitori, primele spatii comerciale fiind date in folosinta la inceputul acestui an, precum si CIFM – Vest, situat in zona libera Chongqing, din apropierea celui mai mare oras chinezesc Chengdu, cu o populatie de 30 milioane locuitori. Investitia in valoare de 122 milioane Euro, pe o suprafata de 10 ha. are ca tinta o populatie de 110 milioane locuitori, urmand sa fie gata de exploatare la inceputul anului 2016. in perspectiva, se mai au in vedere realizarea a doua noi centre, CIFM – Nord care sa acopere zona Beijing, respective CIFM – Sud, pentru zona Guangzhou, care include si Regiunile cu administratie speciala Hong Kong si Macau.

Formele de promovare a produselor romanesti prin CIFM sunt foarte diverse si acestea au fost prezentate participantilor. Compania chineza asigura sprijin in ce priveste preluarea si vamuirea marfurilor, depozitarea, eventuala reetichetare, reambalare, etc. Firmele romanesti care doresc sa participe la acest proiect, in baza intelegerilor dintre CCIB si CIFM vor beneficia de discounturi consistente la plata serviciilor companiei chineze.

„Companiile romanesti interesate trebuie sa tina cont ca rata anuala de crestere a importurilor de produse alimentare in China, conform datelor – Grocery Manufacturers of America- este in medie de 20%, estimandu-se ca, la nivelul lui 2018, importul anual la acesta categorie de produse va ajunge la 63 miliarde euro” a declarat oaspetele din China.

Seminarul s-a incheiat cu o sesiune de intrebari si raspunsuri, doua dintre firmele participante organizand in marja evenimentului si o miniprezentare a produselor propii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here