Veniturile Orange Romania au scazut anul trecut cu 2,7% comparativ cu 2013, la 909 milioane de euro, din cauza tarifelor de interconectare, in timp ce numarul de clienti a crescut cu 95.000, la 10,531 de milioane, a anuntat Orange Romania.

Eliminand impactul tarifelor de conectare, veniturile Orange Romania au urcat cu 4,2% in 2014 fata de anul precedent, cand compania a inregistrat venituri in valoare de 934 de milioane de euro, informeaza Mediafax.

Veniturile Orange Romania s-au situat la 233 de milioane de euro in trimestrul ala patrulea al anului trecut.

Consumul de date mobile a urcat cu 85% in ultimul trimestru din 2014 comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent. Orange a investit anul trecut in modernizarea si extinderea acoperirii 3G, 4G si 4G+.

Reteaua 4G a Orange acopera 62% din populatiei Romaniei, potrivit unui raport al companiei franceze, in timp ce, la nivelul populatiei din mediul urban, acoperirea este de 92%.

„in 2014 a devenit tot mai evident ca digitalizarea face parte din viata romanilor. Aceasta este directia in care am investit in ultimii ani, asigurand o retea performanta si stabila. Serviciul Orange TV a avut o crestere semnificativa, dovada a faptului ca romanii incep sa priveasca altfel la televizor”, a declarat intr-un comunicat Jean-François Fallacher, CEO Orange Romania.

Vanzarile de smartphone-uri ti tablete 4G au avansat de patru ori in trimestrul al patrulea al anului trecut fata de acelasi interval din 2013, pe fondul cresterii numarului de modele disponibile in magazinele Orange la 86.

De asemenea, traficul de date 4G a urcat cu 87% in ultimul trimestru din 2014 fata de trimestrul al treilea.

in ceea ce priveste serviciul Orange TV, la finalul anului trecut, acesta avea 157.000 de abonati, in timp ce aplicatia Orange TV Go a fost descarcata de peste 1,1 milioane de ori de la lansare pana la finalul lui 2014.

Orange Romania este cel mai mare operator local de telefonie mobila.

La nivelul grupului, veniturile au scazut cu 2,5% in baza comparabila in 2014, la 39,44 miliarde de euro, dupa un declin de 4,5% inregistrat in 2013. Profitul net al grupului francez s-a situat la 1,22 de miliarde de euro anul trecut, in coborare de la 2,1 miliarde de euro in 2013.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here