Parlamentul ucrainean l-a numit in functia de guvernator al bancii centrale pe Stepan Kubiv, fost presedinte al VAT Kredobank, acesta urmand sa invite la Kiev o misiune a Fondului Monetar International (FMI), in speranta ca statul va putea obtine finantare internationala pentru a evita falimentul.

Liderii politici de la Kiev au anuntat luni ca Ucraina are nevoie de sprijin financiar in valoare de 35 miliarde de dolari. Statele Unite si Uniunea Europeana au promis ca vor oferi ajutor noii administratii, informeaza Mediafax.

Parlamentarii l-au demis luni seara pe Ihor Sorkin de la sefia bancii centrale si l-au numit ca inlocuitor pe Stepan Kubiv, potrivit Bloomberg.

Banca nationala de la Kiev a adoptat la inceputul lunii februarie o serie de restrictii asupra tranzactiilor cu valuta, pentru a stopa prabusirea grivnei in contextul protestelor anti-guvernamentale ample din mai multe orase. Grivna a scazut cu 8% de la inceputul acestui an fata de dolar, atingand minimul ultimilor 5 ani inainte ca banca centrala sa limiteze schimburile cu valuta.

Rusia continua sa conteste legitimitatea administratiei interimare instalate dupa ce fostul presedinte Viktor Ianukovici, destituit de parlament, a fugit din Capitala.

Kievul se afla sub controlul protestatarilor si fostei opozitii, iar legerile anticipate au fost programate pentru 25 mai.

Au fost emise mandate de arestare pentru Ianukovici si alte persoane, acuzate ca ar fi ordonat represiunea violenta a protestelor. Violentele de saptamana trecuta din Ucraina s-au soldat cu 82 de morti.

Institutul pentru Finante Internationale, cel mai mare grup de lobby al industriei financiare, care reprezinta peste 400 de banci, a avertizat luni ca Ucraina are nevoie urgenta de sprijin financiar pentru a evita colapsul economiei si declansarea unei panici in sectorul bancar.

Rusia a acordat Ucrainei la finele anului trecut o linie de finnatare de 15 miliarde de dolari si reducerea pretului la gaze, in schimbul retragerii tarii dintr-un acord de liber schimb cu UE. Saptamana trecuta, o emisiune de obligatiuni prin care Rusia ar fi urmat sa plateasca Ucrainei 2 miliarde de dolari din acesst ajutor a fost anulata. Acordul pare suspendat.

Moscova isi va onora toate acordurile cu Ucraina semnate de Ianukovici la finele anului trecut, inclusiv reducerea pretului la gaze, a anuntat premierul Dmitri Medvedev, subliniind in acelasi timp ca are indoieli referitor la legitimitatea unor institutii alestatului ucrainean si averetizand ca interesele tarii vecine sunt amenintate.

Elmar Brok, seful comisiei pentru afaceri externe din Parlamentul European, a declarat luni la Kiev ca primele plati dintr-un pachet de ajutor extern pentru Ucraina ar putea fi efectuate chiar saptamana viitoare, cu conditia instalarii unui nou guvern.

Pietele financiare din Ucraina au revenit odata cu promisiunile de sprijin venite din Vest. Randamentul obligatiunilor de stat ucrainiene cu maturitatea la 10 ani a scazut pe piata secundara cu aproape un punct procentual, la 9,26%, cel mai redus nivel de la finele lunii ianuarie.

Indicele UX al bursei de la Kiev a crescut luni cu 15%, cea mai buna zi din 2010.

Ministrul interimar al Finantelor Yuri Kolobov a propus convocarea uneo conferinte internationale cu UE, SUA si alte tari in vederea atragerii de donatii. Ministerul condus de Kolobov estimeaza ca Ucraina are nevoie de finantare de 35 miliarde de dolari in 2014 si 2015.

Purtatorul de cuvant al Comisiei Europene Olivier Bailly ad eclarat ca UE lucreaza la un pachet international de sprijin economic pentru Ucraina, pe termen scurt, mediu si lung. El a precizat ca nu are informatii legate de o conferinta a donatorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here