Grupul francez Credit Agricole a ales Alpha Bank pentru negocieri exclusive privind vanzarea subsidiarei elene Emporiki Bank, iar tranzactia, care are pretul simbolic de 1 euro, urmeaza sa se incheie la sfarsitul lunii decembrie.

„Credit Agricole si Alpha Bank intentioneaza sa finalizeze tranzactia la 31 decembrie 2012”, se arata intr-un comunicat al grupului francez.

In cursa pentru preluarea diviziei elene a bancii franceze s-au aflat si alte doua banci din Grecia, National Bank of Greece si EFG Eurobank. Credit Agricole, Alpha Bank, National Bank of Greece si EFG Eurobank sunt toate prezente in Romania.

Credit Agricole, a treia mare banca din Franta, vrea sa se retraga de pe piata elena, dupa ce institutiile de credit au fost lovite puternic de criza datoriilor suverane si avansul masiv al creditelor neperformante, determinat de declinul economic al ultimilor ani. Grupul francez a fost nevoit sa recapitalizeze Emporiki cu mai multe miliarde de euro si vrea sa-si reduca expunerea fata de Grecia.

Directorul general al Credit Agricole, Jean-Paul Chifflet, a declarat, joi, ca discutiile cu cei trei ofertanti sunt avansate, iar pretul de vanzare ar putea fi simbolic, de un euro, in functie de capitalul pe care grupul trenbuie sa-l injecteze la Emporiki.

Credit Agricole a injectat deja 2,3 miliarde de euro la Emporiki, suma care va creste la 2,85 miliarde de euro. Grupul va subscrie, de asemenea, o emisiune de obligatiuni convertibile de 150 milioane de euro care urmeaza sa fie emise de Alpha Bank. Obligatiunile vor putea fi rascumparate cu actiuni Alpha Bank, in functie de anumite conditii si la initiativa Credit Agricole, se arata in comunicatul institutiei de credit.

Cotidianul Wall Street Journal a scris, la inceputul saptamanii trecute, citand surse, ca banca franceza trebuie sa suplimenteze capitalul Emporiki cu inca 600-700 milioane de euro inainte de a o putea vinde.

in iulie, institutia de credit franceza a recapitalizat Emporiki cu 2,3 miliarde de euro, insa banca centrala a Greciei a considerat ca nu este suficient, au afirmat sursele publicatiei. inainte de a aproba vanzarea, banca centrala a Greciei a cerut Credit Agricole sa furnizeze subsidiarei capital suplimentar de 600-700 milioane de euro pentru acoperirea pierderilor estimate pe portofoliul Emporiki in urmatorii trei ani.

in plus, Credit Agricole mentine deschisa si actuala linie de credit pentru Emporiki, astfel incat banca sa aiba lichiditate adecvata si sa nu reprezinte o povara pentru cumparator.

Finantarea curenta a Emporiki de catre grupul francez va fi redusa cu 700 de milioane de euro. Finantarea reziduala a Emporiki de la Credit Agricole, calculata la data tranzactiei, va fi garantata prin active de calitate si va fi achitata in trei transe, ultima la sfarsitul anului 2014, potrivit comunicatului.

Grupul francez a decis in iunie ca transfere toate subsidiarele Emporiki Bank din Balcani, inclusiv cea din Romania, catre Credit Agricole. Banca Nationala a Romaniei si-a dat acordul pentru cumpararea pachetului de actiuni ale subsidiarei Emporiki Bank din Romania de catre Credit Agricole, iar numele institutiei de credit a fost schimbat in august in Credit Agricole Bank Romania. (MEDIAFAX)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here