suubCea mai mare Unitate de Primiri Urgente din Romania a fost inaugurata, marti, la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti, acesta fiind a doua clinica de acest fel din cele cinci cuprinse intr-un program al Ministerului Sanatati in valoare de 36 de milioane de lei. „In cadrul programului de investitii, Ministerul Sanatatii inaugureaza anul acesta construirea si dotarea unui numar de 5 UPU, investitie de peste 35 milioane de lei. in aprilie a.c., am redeschis o UPU cu totul schimbata si modernizata la Constanta, acum ne aflam in cea mai mare UPU din tara la Spitalul Universitar Bucuresti, deja exista contractul semnat si pentru inceperea lucrarilor la Spitalul de Urgenta Floreasca, iar in toamna vom putea inaugura noi cladiri ale UPU Tg Mures si Satu Mare”, a declarat ministrul Sanatatii, Cseke Attila la ceremonia de inaugurare de la Spitalul Universitar Bucuresti.

Ministrul Sanatatii a mai adaugat ca, Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Universitar Bucuresti respecta in totalitate standardele europene in materie de circuite si dotare.

„Unitatea nu este cu nimic mai prejos fata de orice alta sectie similara din spitalele din Paris sau Viena”, a mai spus ministrul Sanatatii.

MS a inceput investitia de construire a acestei sectii in anul 2010. Pentru finalizarea lucrarilor au fost alocate in total peste 15,4 milioane de lei.

Finantarea a asigurat lucrari de consolidare, post-consolidare, realizare structura metalica pentru extindere pe platforma suspendata a extinderii UPU, precum si pentru echipamentele aferente constructiei ( sistem de climatizare, ventilatie, desfumare, retele fluide medicinale, sistem de supraveghere video, IT infrastructura, echipament de furnizare si producere oxigen, reteaua electrica si tablou general electric, generator propriu + UPS, etc ).

Unitatea sanitara are totodata o unitate SMURD, a doua din Capitala dupa cea de la Floreasca, iar pana la sfarsitul anului va fi dat in folosinta heliportul spitalului, a explicat managerul SUUB, prof. Catalin Carstoiu.

Noul departament UPU va intra in functiune in cel mult doua saptamani pana atunci angajatii primind ultimele instructiuni pentru buna desfasurare a activitatii UPU, a mai spus managerul.

La inaugurare au fost prezenti premirul Emil Boc, ministrul Sanatatii Cseke Attila, si subsecretarul de stat Raed Arafat, dar si reprezentanti ai autoritatilor locale, conducerea SABI, dr Alis Grasu si Cristian Grasu si coordonatroul SMURD Bucuresti, medicul Bogdan Oprita. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here