0001009_litere_bani[1]Ministrul Finantelor, Gheorghe Ialomitianu, a declarat, luni, inaintea sedintei BPN al PDL ca proiectul bugetului de stat pe 2011 a fost finalizat si ca se asteapta adoptarea Legii salarizarii unitare.
„Am finalizat bugetul, asteptam Legea salarizarii unitare, este inca in negocieri, negociem cu sindicatele si patronatele si speram ca intr-un timp foarte scurt se va finaliza si s-o adoptam. Nu pot sa spun numarul de zile, mi-as dori cat mai repede”, a declarat Ialomitianu, citat de Mediafax.

Premierul Emil Boc a declarat, saptamana trecuta, marti, dupa consultarile de la Cotroceni, ca nu exclude posibilitatea angajarii raspunderii Guvernului pe Legea salarizarii, precizand insa ca decizia finala va fi luata in coalitie.

Presedintele Traian Basescu a fost intrebat, in urma cu o saptamana, intr-o emisiune la TVR 1, daca Guvernul si-ar putea asuma raspunderea pe Legea salarizarii, el raspunzand: „Nu va avea ce sa faca”.

Basescu a declarat, tot atunci, ca este nevoie de responsabilitatea parlamentarilor pentru ca legile pensiilor, salarizarii si bugetului de stat pe 2011 sa treaca, in caz contrar Romania iesind din acordul cu FMI. (Sursa: Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here